Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AMENINŢARE pentru stelişti: "Vreau să-i usture ochii din nou!"

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 5 noiembrie 2011 ·

Cu trei goluri, Alexandru Bălţoi este golgheterul Concordiei Chiajna. Fostul atacant al lui Dinamo promite că va face tot posibilul ca mâine să perforeze din nou plasa Stelei, echipă care nu a câştigat niciodată atunci când "Ceapă" a înscris.

Ai marcat tot mai des în ultimul timp. Eşti mulţumit de evoluţia ta?

N-aş zice că sunt mulţumit sută la sută, dar am început să joc tot mai bine, dovadă fiind golurile marcate. De altfel, întreaga echipă este într-o creştere de formă şi să nu uităm că am pierdut nemeritat multe puncte din cauza unor greşeli copilăreşti.

Prietenii îţi spun "Ceapă". Îi faci pe stelişti să plângă duminică?

(râde) Da, aş vrea să le provoc usturimi la ochi! Dar să nu uităm că Steaua vine după un meci foarte bun făcut împotriva lui Maccabi Haifa. Totuşi, nici nu ne vom teme, fiindcă situaţia din clasament nu ne mai permite să cedăm puncte cu uşurinţă.

"Am fost crescut în spiritul lui Dinamo"

Este un meci special pentru tine, având în vedere că ai jucat la Dinamo?

Am fost crescut în spiritul lui Dinamo şi este normal să am o dorinţă în plus să câştig împotriva steliştilor. Voi trage de mine cât pot pentru a marca mâine, chiar dacă am mai simţit bucuria golului înscris împotriva Stelei.

Într-adevăr, iar când tu ai marcat, Steaua n-a câştigat…

Corect, în campionat am înscris de trei ori, iar echipa la care jucam a luat cel puţin un punct. Totuşi, cel mai important gol rămâne cel din 2005, din Supercupa României, când Dinamo a învins Steaua cu 3-2 pe stadionul Cotroceni. A fost nebunie mare mai ales că atunci Dinamo şi a cucerit unicul trofeu de acest gen din istorie.

GOLURILE LUI BĂLŢOI ÎMPOTRIVA STELEI

18.05.2003 Farul - Steaua 2-1

3.06.2004 Steaua - Farul 2-2

31.07.2005 Steaua - Dinamo 2-3

18.09.2005 Steaua - Dinamo 2-2

Statistică: Răzvan Toma

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 47 minute
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Trei judeţe din sudul ţării, sub val de caniculă extremă. A fost emis Cod Roșu

Mediafax acum 57 minute
De sâmbătă, de la ora 10 până duminică la ora 10 este cod portocaliu de caniculă, fiind afectate judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt şi Teleorman, unde valul de căldură se va menţine intens, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar i

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 33 minute
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum 55 minute
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum 2 ore
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Dovada că Ciolacu, Ciucă și Iohannis au fost avertizați din timp despre dezastrul bugetar. Documentele „strict confidențiale”

Adevarul acum 13 ore
Ministerul Finanțelor a trimis în 2024 mai multe documente către Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, în care se avertizează că țara riscă să intre în incapacitate de plată dacă nu se iau măsuri de reducere a deficitului.

Hamas anunţă un „răspuns pozitiv” la propunerea SUA pentru un armistiţiu în Gaza

Ziarul Financiar acum 3 ore
Gruparea Hamas a transmis un „răspuns pozitiv” mediatorilor cu privire la cel mai recent plan de încetare a focului în Gaza şi eliberare de ostatici, iniţiat de Statele Unite, precizând că este gata să reia imediat negocierile. Conform BBC, Hamas a

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

18°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°