Foto: Thinkstock Platon a afirmat că simţurile fizice îngreunează percepţia noastră asupra Universului. Întruparea face ca percepţiile să fie distorsionate, inexacte, iluzorii. Acel tărâm care există dincolo de materie, dincolo de vizibil nu poate fi evidenţiat cu cele cinci simţuri. Aristotel, discipolul lui Platon, susţinea, din contră, că nu există lume în afara simţurilor noastre. Ştiinţa, pe de-o parte, a extins percepţia dincolo de simţuri cu ajutorul aparatelor inventate, dar, pe de altă parte, încă împărtăşeşte ideile filosofice ale lui Aristotel, legate de existenţă. Însă, o dată cu apariţia fizicii cuantice, ideile lui Platon sunt susţinute tot mai pregnant.
Teoria cuantică dezvăluie existenţa unui câmp energetic cosmic universal, în care toate elementele sunt corelate la nivel subatomic, cuantic. Aceste idei fac ştiinţa să se apropie de concepţiile filosofice legate de existenţă, îndeosebi, ale Orientului, cât şi de cele religioase ale Occidentului. Astfel, se poate spune că, prin fizica cuantică, ştiinţa îşi uneşte principiile cu cele ale spiritualităţii. Cu această ocazie, se conturează şi posibilitatea de a demonstra ştiinţific puterea extraordinară a minţii.
Prima dată, noţiunea de cuantică a fost vehiculată de savantul Herbert Planck, care a primit Premiul Nobel pentru Fizică în 1918, pentru punerea bazelor fizicii cuantice. La dezvoltarea acestui tărâm, alături de alţii, a contribuit definitoriu Albert Einstein. Electrodinamica cuantică, dezvoltată de Julian Seymour Schwinger (1918-1994), Sin-Itiro Tomonaga (1906-1979) şi Richard Feynman (1918-1988), premiaţi cu Premiul Nobel pentru Fizică în 1965, şi cromodinamica cuantică au condus fizica clasică spre un nou mod, revoluţionar, de a privi existenţa.
Einstein a lucrat 30 de ani pentru a crea o teorie a marii unificări a celor patru forţe fundamentale din fizică, gravitaţia, fo
