Brăila scriitorului Panait Istrati, a lui Codin şi Terente, a Chirei Chiralina şi a lui Tanti Elvira, oraşul-muzeu, de peste 600 de ani, este şi acum un evantai de străzi, unele încă pietruite, care duc spre bătrânul fluviu şi, dacă ai răgaz să le asculţi poveştile, râmâi fascinat.

Ca să afli ceva despre personajele acestea de legendă e musai să ştii ceva despre oraşul Brăila şi zbaterile lui, trebuie să-i pătrunzi în pântece şi să-i simţi căldura, la fel ca-n "Iona".

Aici, mergând agale printre docurile de altădată, acum nişte ruine în care nu se mai adăpostesc nici vagabonzii şi nici câinii, poţi auzi Băltăreţul sau Muscalul cum şuieră a iarnă grea şi poţi asemui ciulinii de-o şchioapă cu aceia ai Bărăganului, personificaţi atât de frumos de scriitorul brăilean Panait Istrati.

La o aruncătură de băţ de Grădina Publică, în care se află şi casa în care Istrati a crescut, mama sa fiind spălătoreasa boierului Turinger, poţi zări şi docurile, dar şi, prin evantaiul de străzi, Cârciuma Anghelinei, în care Călin, numit în carte Codin, uriaşul din Comorofca, dădea rachiu după rachiu peste cap şi, tăcut, era singurul care nu ciupea fetele dolofane de obraji să le smulgă roşeaţa.

"Miroase" aici a lume cosmopolită, a oraş în care, altădată, mişunau de-a valma căruţe încărcate cu saci de grâu, hamali cu umerii grei de atăta muncă în port şi copii care băteau mingea din cârpe pe macadam.

Brăila a fost şi a rămas un oraş de poveste în primul rănd datorită Dunării şi Portului, care s-a dezvoltat aici şi a atras negustori turci, evrei, greci, ruşi, armeni, bulgari şi saşi. Nici Muscalul, vântul care bate aici ca-n romanul istratian "Ciulinii Bărăganului", nu este străin de Brăila, ba chiar se simte pe malul Dunării ca la el acasă. Brăila este şi acum oraşul în care vântul suflă 200 d