Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce i-ar putea atrage pe turiştii locali şi străini în România

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 5 noiembrie 2011 ·

Priorităţile turismului românesc în 2012? \"O singură voce a patronatelor, reducerea taxelor, personal calificat şi strategii care să aducă turişti străini\", susţin reprezentanţii din turism. Sursa: VLAD STĂNESCU

Pe scurt: "Avem nevoie de o strategie corectă de imagine, TVA-ul ar trebui să fie 9% la toate serviciile turistice, calitatea trebuie să crească, iar personalul să beneficieze de pregătire corespunzătoare", a trecut în revistă Mohammad Murad, preşedintele Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), câteva din obiectivele pentru anul viitor.

Acesta a fost prezent la evenimentul "Priorităţile patronatelor din turism în 2012", organizat în cadrul Târgului de Turism de la Romexpo.

Murad a făcut referire şi la vecinii bulgari, unde taxele sunt mult mai mici, iar impozitul pe profit este de 10%. "La ei nu sunt 50 de taxe: taxă de venire, taxă de plecare. etc. Nu mai facem faţă cu atâtea taxe", a punctat el.

În opinia preşedintelui FPTR, nici Guvernul, nici patronii nu au o strategie foarte clară pentru dezvoltarea turismului sau o "cultură patronală". "Timp de 20 de ani, am fost preocupaţi să facem ceva în primul rând pentru noi şi nu la nivel de sector turistic. În plus, avem probleme cu autorităţile locale care nu ne ascultă şi nu ne consultă suficient pentru că puterea este greu de cedat", a mai spus Murad.

În context, acesta a explicat că românii au o problemă de încredere, în sensul în care patronii nu au încredere în stat – "noi spunem că ei fură" -, iar statul, la rândul lui, acuză patronii de muncă la negru, de evaziune fiscală. "Plătim miliarde de euro prin impozite şi taxe şi nici măcar nu suntem consultaţi când este vorba de a se elabora o nouă lege în turism ", a adăugat oficialul FPTR.

O singură voce a patronatelor

Pe de altă parte, patronii din turism, prezenţi la acelaşi evenime

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Începe perioada electorală pentru alegerile prezidențiale / În această săptămână se constituie Biroul Electoral Central / Candidaturile trebuie depuse până în 15 martie

G4Media acum 44 minute
Perioada electorală pentru alegerile prezidenţiale începe în această săptămână când va fi constituit Biroul Electoral Central, transmite Agerpres. Primul tur al alegerilor prezidenţiale este programat pe 4 mai, iar al doilea pe 18 mai. Biroul Electo

Doi oameni au murit după ce o mașină s-a lovit de un TIR pe Centura București, în zona localității Glina

Ziare.com acum 52 minute
Două persoane au murit în urma unui accident produs luni dimineaţă, 17 noiembrie, pe şoseaua de centură a Capitalei, în zona localităţii Glina, după ce un autoturism s-a ciocnit cu un autotren. ”Pe DNCB (Centura mun. Bucureşti), la kilometrul 24+300

Premierul britanic se oferă să trimită trupe de menţinere a păcii în Ucraina. „Este o chestiune existenţială pentru întreaga Europă”

HotNews acum 44 minute
Premierul britanic Keir Starmer a declarat duminică că este gata să trimită trupe britanice în Ucraina ca parte a oricărei forţe de menţinere a păcii după război, încercând să arate Statelor Unite că naţiunile europene ar trebui să aibă un rol în di

Zelenski s-a deplasat în Emiratele Arabe Unite, în contextul existenţei perspectivei unor negocieri de pace / Mai devreme, liderul ucrainean avertiza: "Credem că Putin va declara război NATO" - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a deplasat în Emiratele Arabe Unite duminică seară, în contextul intensificării perspectivei unor posibile negocieri care să pună capăt războiului Moscovei împotriva Ucrainei, relatează AP. Preşedintele am

Opoziția depune luni în Parlament moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu. Ce șanse sunt să treacă

Adevarul acum o ora
Moţiunea de cenzură denumită "Premierul NORDIS trebuie să plece!" anunţată de AUR în urmă cu o săptămână şi semnată de 125 de parlamentari AUR şi S.O.S. urmează să fie depusă, luni, la Parlament.

MApN: Atac cu drone în apropierea frontierei Ucrainei cu România

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Ministerului Apărării, forţele Federaţiei Ruse au executat, în noaptea de duminică spre luni, o nouă serie de atacuri cu vehicule aeriene fără pilot asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina, în proximitatea fro

CNAB - Trafic aerian normal, în condiţii de iarnă, pe aeroporturile Capitalei / Unele zboruri pot înregistra întârzieri generate de necesitatea degivrării aeronavelor

News.ro acum o ora
Traficul aerian se desfăşoară normal, în condiţii de iarnă, pe aeroporturile Capitalei, anunţă luni Compania Naţională de Aeroporturi Bucureăti (CNAB), care precizează că unele zboruri pot înregistra întârzieri generate de necesitatea degivrării aer

Preotul acuzat că a fost plantat de Rusia în BOR, suspectat că și-a incendiat singur mașina: percheziții la locuința lui Ciprian Mega

Adevarul acum 24 minute
Preotul Ciprian Mega, acuzat că a fost plantat în Biserica Ortodoxă a României (BOR) de către Biserica Ortodoxă Rusă, este suspectat că și-a incendiat singur mașina.

CFR Călători Tren deraiat între stațiile Mălnaș Băi și Bicsadu Oltului. Trafic feroviat blocat

Ziua Constanta acum 11 minute
Un tren a deraiat în cursul acestei dimineți, 17 februarie 2025, între stațiile Mălnaș Băi și Bicsadu Oltului. Potrivit CFR Călători, în jurul orei 08:20, pe raza teritorială a Sucursalei Regionale de Căi Ferate Brașov, trenul R 4504, remorcat cu lo

Horoscop pentru săptămâna 17 - 23 februarie 2025. Se conturează schimbări la locul de muncă pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 43 minute
Berbec Schimbări în plan financiar, la secțiunea bani și bunuri administrate și folosite în comun cu alții. Este posibil să primești o sumă de bani restantă, să reușești să achiți datorii vechi sau să lămurești chestiuni privitoare la moșteniri și p

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-7°/-0°
joi

-8°/-1°
Iasi
acum

-7°
lun.

-7°/1°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/1°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/2°
mar.

1°/3°
mie.

1°/2°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-7°
lun.

-7°/1°
mar.

-4°/0°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/2°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°