Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Subiectele Zilei: Andrei Plesu, fost ministru de Externe: "Am dovada existentei lui Dumnezeu"; Cui ii este frica de homosexuali in sportul romanesc; Proiectul noii legi "BIG BROTHER" depus la Parlament. Daca este adoptata, vor fi monitorizate legal toate convorbirile telefonice si mailurile

Publicat in HotNews, sâmbătă 5 noiembrie 2011 ·

Destinul pictorului care si-a pierdut vederea. Prima data cand pictura l-a salvat pe Ervant Nicogosian a fost in lagar. Avea 14 ani, locuia in Ucraina, la Odessa, cu mama, tatal, fratele si cele doua surori, cand Maresalul Antonescu raspundea cererii de cooperare a lui Hitler si trimitea Armata a IV-a intr-un asediu asupra orasului-port. Pe zidurile casei familiei lor au inceput sa apara inscrisuri: "curte romaneasca", "copiii lui Antonescu", asa ca acest dramatic moment istoric a facut ca tanarul Ervant sa plece in prima lui calatorie din viata: a fost urcat intr-un tren de puscariasi si n-a mai coborat din el o luna si 10 zile, pana a ajuns la destinatie: lagarul Oranke din Kazahstan. O fosta manastire, pe care bolsevicii o transformasera in puscarie, unde detinutii de drept comun mazgalisera frescele, iar calugarii devenisera peste noapte detinuti. Patru randuri de sarma ghimpata, temperaturi de minus 40 de grade, malarie, pelagra, asta-si aminteste batranul de 83 de ani despre ce a indurat tanarul care a fost acolo, relateaza Adevarul.

Viorel Catarama, miliardarul indragostit de pe salteaua cu bani. Era un grasan de aproape doi metri, sarit bine de suta de kile. In trei luni a dat jos mai bine de cinspe kilograme. Ce sa faci, omul iubeste! Pana in urma cu cativa ani, n-aveai loc de el la televizor. Cand e filmat, sta scortos si se uita fix in camera. Altfel, e relaxat si un conviv agreabil. S-a retras din viata publica dupa congresul liberalilor, cand a vrut sa-si arate muschii, dar a dat-o in bara la greu. Zice ca s-ar putea, in curand, sa ne faca o surpriza. Numele sau e asociat, fie ca-i place sau nu, cu cateva notiuni: canapele, SAFI, liberalism, miliardar si securist. Il cheama Viorel Catarama si sta pe o saltea de bani. Saltea de la Elvila, evident. E suplu ca un balerin. "Erau alte vremuri... A pornit de la niste analize. Aveam glicemia un pic cam m

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu, după întâlnirea Bolojan-Macron: Am obţinut o reconfirmare a unei relaţii istorice care este între Franţa şi România

News.ro acum o ora
Candidatul PSD, PNL, UDMR şi Minorităţi la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a menţionat că, în urma întâlnirii dintre Ilie Bolojan şi Emmanuel Macron, România a obţinut o reconfirmare a relaţiei istorice cu Franţa. ”Am obţinut, atâ

Trump îl atacă dur pe Zelenski: ”Este un "dictator" care riscă să rămână fără ţară”

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump l-a catalogat pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski drept un "dictator" şi l-a avertizat pe acesta "să se mişte repede", pentru că altfel riscă să rămână fără ţară, a scris el pe propria sa rețea de socializ

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 6 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Ilie Bolojan, după întâlnirea cu președintele Macron la Paris: „Am reconfirmat parteneriatul strategic cu Franța. De asemenea, stabilitatea prezenței militare franceze”

Adevarul acum 2 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan a făcut declarații în urma reuniunii informale convocate de Emmanuel Macron la Paris.

Elena Lasconi, despre declaraţia lui Ilie Bolojan de la Paris: Practic, s-a transmis nimic

Mediafax acum o ora
„Îmi pare rău, dar am ascultat foarte multe cuvinte fără să ni se transmită nimic. Deci, practic, s-a transmis nimic. Lucrul acesta, că securitatea Ucrainei înseamnă şi securitatea României şi securitatea Europei, se discută de multe vreme, de când

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 2 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

DN1, lățit la trei benzi între Aeroportul Otopeni și Centura Capitalei. Când încep lucrările

Wall-Street.ro acum 5 ore
DN1 urmează să fie lățit pe o secțiune de 2,4 kilometri, între Aeroportul Henri Coandă Otopeni și Centura Capitalei. Cristian Pistol, director general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis că s-au depus

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 3 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 5 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Bucureşti: Traficul rutier, restricţionat pentru meciul FCSB – PAOK Salonic

News.ro acum 4 ore
Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat că traficul rutier va fi restricţionat pentru buna desfăşurare a meciului FCSB – PAOK Salonic, programat joi, la ora 19.45, pe Arena Naţională. Restricţiile anunţate: I. pe Str. Maior Coravu: - miercuri, începân

Vremea

București
acum

-5°
mie.

-6°/-1°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
Iasi
acum

-3°
mie.

-5°/1°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
Constanta
acum

-5°
mie.

-5°/2°
joi

-4°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mie.

-6°/0°
joi

-6°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
Timisoara
acum

-4°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°