La început a fost disputa. Când am primit în teste LG Optimus 3D, cineva mi-a spus că primul a fost HTC Evo 3D. Când am intrat în detalii şi am ajuns la data exactă a lansării, apoi la existenţa pe piaţă a ambelor, am ajuns la concluzia că ambii producători s-au chinuit să-şi lanseze „bombele” pe piaţă aproape simultan. Aproape, pentru că a fost doar o diferenţă de zile, în favoarea LG.
Apoi a fost problema. Căci da, dacă n-ar fi venit în teste LG-ul mai întâi, n-aş fi avut termen de comparaţie şi aş fi trecut cu vederea nişte mici diferenţe pe care le-am remarcat la Evo 3D. Nu sunt capitale, ci mai degrabă la nivel de nuanţe, dar sunt. De exemplu, intensitatea culorilor, lizibilitatea ecranului şi însăşi maniera în care se redă 3D-ul stereoscopic. Adică fix elementul care scoate din pluton noul model de la HTC. Îi reproşez modelului Evo 3D o anumită imprecizie în redarea conţinutului 3D, căutarea unghiului favorabil luând ceva timp.
La un moment dat, senzaţia este că ai de-a face cu ilustratele de pe vremuri, cu chinezoaice care făceau cu ochiul, aşa de repede „fuge” imaginea şi 3D-ul, dacă mişti un pic aparatul. Sigur, suntem doar la primele modele cu o astfel de tehnologie, aşa că micile detalii se vor corecta în timp. În schimb, Evo 3D are un procesor mai puternic decât colegul de la LG: 1,2 GB şi un acumulator mai rezistent la tăvăleală: Li-Ion 1730 mAh. Mi-a plăcut carcasa (spate) dintr-un plastic cauciucat (cel puţin aşa pare) cu striaţii, care face ca terminalul să se aşeze bine în mână, prin conferirea de aderenţă.
Evo este un terminal mare, care atrage privirile şi nu datorită celor două camere foto de pe spate, care, desigur, miră necunoscătorii, ci pentru că pur şi simplu arată bine. În partea frontală nu există nici un buton hardware, ci patru puncte de control touch, toate patru bine delimitate. Excelentă ideea celor de la H
