Administratorul delegat al clubului din Ştefan cel Mare, Cornel Dinu, exultă după victoria de la Cluj şi spune că a fost o răzbunare împotriva unei echipe care nu exista cu câţiva ani în urmă.
"CFR, până acum 5 ani, nu ştie nimeni pe unde a fost. Ca să vorbesc ca un clasic des mediatizat, a fost ca o răzbunare împotriva diavolului. Dinamo a avut şi şansă, echipa cu calităţi mai bune a fost CFR-ul, dar Dinamo a crezut până în ultimele momente.
Dacă vreţi să glumim puţin, Dinamo a jucat în Europa, pentru că CFR a avut un singur român pe teren. Practic, am jucat împotriva unei selecţionate portughezo-braziliană şi aşa mai departe, lucru cu care nu sunt de acord, pentru că dăunează fotbalului românesc.
Este o victorie reparatorie faţă de lipsa de maniere a celor de la CFR, care n-au legătură cu fair-play-ul. Dinamo n-a jucat cu tot efectivul, dar este un avantaj care poate asigura deocamdată titlul de campioană de toamnă" , a declarat Cornel Dinu la Sport.ro