Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Musulmanii i-au cerut prefectului ajutor în cazul Geamiei Hunchiar (galerie foto)

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 5 noiembrie 2011 ·

Şedinţa convocată ieri de prefect cu şefii instituţiilor deconcentrate şi cu primarii din teritoriu a fost întreruptă de o delegaţie de peste 100 de credincioşi musulmani. Aceştia i-au înmânat prefectului Claudiu Iorga Palaz o petiţie prin care cer ajutor în ceea ce priveşte „aplicarea şi respectarea legii" în cazul construcţiei de lângă Geamia Hunchiar, monument istoric de patrimoniu. „Deja paharul s-a umplut. Domnul primar Radu-Ştefan Mazăre a eliberat o nouă autorizaţie de construire pentru SC Cin Cin SRL pentru un imobil care se ridică în imediata apropiere a Geamiei Hunkiar, monument istoric. Ştiţi că Muftiatul de trei ani este în proces cu beneficiarul clădirii care umbreşte geamia ce face parte din patrimoniul naţional cultural românesc şi este construită de pe vremea Imperiului Otoman", a afirmat muftiul cultului musulman. Acesta l-a informat pe prefect că edilul şef al Constanţei a eliberat o nouă autorizaţie de construire în data de 12 septembrie a.c. Muftiul a subliniat că primarul Radu Mazăre nu avea dreptul să semneze acea autorizaţie de construire întrucât Legea 422, la art. 48, spune că emitentul era Consiliul Judeţean Constanţa. Şeful Cultului Musulman din România susţine că beneficiarul construcţiei ar fi indus în eroare inclusiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. „Primarul eliberează autorizaţia pe 12 septembrie 2011, iar el depune plângere la ÎCCJ pe 14 septembrie şi motivează că Radu Mazăre este părtinitor Cultului Musulman, în condiţiile în care a eliberat actul respectiv. Noi vrem dreptate şi nimeni să nu ne fie părtinitor. Nimeni nu-i mai presus de lege. Vrem ca şi în Constanţa să se respecte legea", a conchis muftiul.

La rândul său, Palaz i-a asigurat pe reprezentanţii comunităţii musulmane că va verifica situaţia la Inspectoratul de Stat în Construcţii Constanţa şi dacă există o autorizaţie în acest sens o va ataca în con

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING O mașină a intrat într-o mulțime de oameni pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, peste 20 de persoane sunt rănite

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de persoane au fost rănite în Los Angeles după ce o mașină a intrat în mulțime pe Santa Monica Boulevard, unul dintre cele mai renumite bulevarde ale orașului, transmite Le Figaro. Urmărește

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 9 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 3 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Şeful armatei ucrainene declară că trupele sale sunt ferm pe poziţii în afara oraşului Pokrovsk

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şeful armatei ucrainene Oleksandr Sîrskîi a declarat vineri că forţele sale rămân ferme în apărarea Pokrovsk, oraş cheie pe frontul de est în războiul cu Rusia, intrat în al patrulea an, informează a

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 30 minute
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 2 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

28°
sâm.

17°/28°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°