Meteorologii ne dau veşti bune: primul weekend din noiembrie vine cu temperaturile maxime de 18-19 grade Celsius.
Astăzi, vremea va fi frumoasă. Vântul va sufla slab, iar la deal şi câmpie, dimineaţa şi seara, va fi ceaţă doar pe arii restrânse.
Mercurul termometrelor va urca până la maximum 19 grade Celsius, mai ales în vestul ţării, iar minimele se vor situa între 0 şi 10 grade, mai scăzute în depresiuni, -4 şi -3 grade.
Mâine, vremea va în general închisă în sudul şi estul ţării. Vântul va fi mai puternic în sud-vest, în est şi la munte, iar maximele se vor situa între 8 şi 18 grade Celsius. Nu va ploua şi, izolat, dimineaţa şi noaptea va fi ceaţă.
Şi începutul de săptămână va fi destul de cald pentru această perioadă, însă vremea va fi închisă. În partea de sud şi de est a ţării vor fi burniţe şi ploi slabe, iar temperaturile vor urca până la cel mult 17 grade Celsius.