Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eleva Victoria Radu - „Visez să am o bibliotecă plină cu cărţile mele îndrăgite şi care să fie ilustrate de mine"

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 5 noiembrie 2011 ·

Învaţă la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu", în clasa a XII-a, profil Real, Ştiinţele naturii, dar este pasionată de pictură.

Viki, cum o alintă colegii de clasă, desenează de toate: peisaje, portrete, grafică, în acuarelă, creioane sau carioca. Mai nou, s-a apucat de animaţie şi benzi desenate, despre care spune că „sunt foarte migăloase". „Am început să desenez la şapte ani. La început, aceasta a fost ca o evadare într-un moment greu al copilăriei, apoi a devenit o pasiune. Desenez mereu şi oriunde. Chiar şi pe caietele de curs. Doar pe caietul de matematică nu desenez, că se supără profesoara. Colegele mele îmi cer mereu să le desenez câte ceva atunci când au nevoie de un cadou original şi personalizat", ne-a destăinuit Victoria. Tânăra pictoriţă nu a ratat niciun concurs şcolar de pictură. În anul 2007 a mers la cea de a VI-a ediţie a concursului „Mesajul meu antidrog", secţiunea Arte vizuale - pictură. A urmat, în anul 2009, manifestarea ştiinţifică „Omul. Mediul. Poluarea", secţiunea Postere. Tot în anul 2009, Victoria a mers la prima ediţie a Concursului Internaţional „Suflet de copil în lumina Învierii", secţiunea Pictură pe ouă, care a avut loc la Arad. În clasa a XI-a, Victoria a câştigat locul al II-lea în cadrul Proiectului Naţional „Mesajul meu antidrog". Printre concursurile la care a participat adolescenta mai amintim Concursul de prevenire a violenţei în familie, secţiunea Desen (noiembrie 2010), activitatea „Împreună pentru un zâmbet, Plimbare eco, Spiriduşii lui Moş Crăciun"(mai-noiembrie 2010), cea de-a III-a ediţie a Concursului Naţional „Vapoare pe Marea Neagră", secţiunea Desen. În palmaresul său, Victoria a mai adăugat premiul III la cea de-a III-a ediţie a Concursului Internaţional „Copii şi marea", premiul Copernic în cadrul Concursului de Fizică Creativă „Ştefan Procopiu", etapa judeţeana 2011, secţiunea Compoziţii plastice. „Atunci c

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 3 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum 2 ore
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 48 minute
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 3 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum o ora
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Salvamont Sinaia, şase intervenţii pentru salvarea unor turişti care s-au rănit

News.ro acum 2 ore
Salvamont Sinaia a intervemit, miercuri, pentru saşvarea a şase turoşti care s-au rănit şi au suferit diferite traumatisme. ”Astăzi, de Ziua Internaţională a Muntelui, Salvamont Sinaia a sărbătorit prin muncă. 6 intervenţii, toate traumatisme, dintr

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum 9 ore
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 9 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Volodomir Zelenski, plin de furie după discuția dintre Viktor Orban și Vladimir Putin. „Sper că nu-l va suna și pe Assad”

Libertatea acum 3 ore
Volodomir Zelenski a răbufnit după ce Kremlinul a anunțat că Viktor Orban, premierul Ungariei, a discutat la telefon cu Vladimir Putin despre posibilitatea încheierii conflictului dintre Ucraina și Rusia. Liderul de la Kiev a transmis, pe platforma

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-1°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/3°
Timisoara
acum

joi

0°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

2°/6°