Executivul a pus pe hârtie planul de vânzare al aerului curat românesc. Banii obținuți vor fi împărțiți între mai multe ministere și bugetul de stat. Dacă comercializarea emisiilor de dioxid de carbon nu începe la anul, România riscă declanșarea procedurii de infrigement. Sursa: CODRIN PRISECARU
Certificatele de emisii cu efect de seră vor fi comercializate de la anul. Cele alocate industriei vor fi vândute separat de cele care sunt repartizate domeniului transporturilor. Asta prevede un proiect de ordonanță de urgență elaborat de Ministerul Finanțelor.
Noua reglementare era necesară, după ce România a fost suspendată, recent, de la tranzacţionarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră pentru cel puţin jumătate de an.
Deciza europenilor a fost luată pentru că, deși Registrul Naţional al emisiilor de gaze cu efect de seră a fost înfiinţat pe 16 octombrie 2008 şi, încă din 2007, autorităţile ştiau că au probleme, nu s-a făcut nimic în acest domeniu până în 2010, potrivit ministrului Mediului, Laszlo Borbely.
Pedeapsa aplicată de Buxelles aduce pierderi de aproximativ trei miliarde de euro României, iar dacă autoritățile române nu vor implementa urgent mecanismul prin care aceste certificate pot fi vândute riscă penalități și chiar un proces cu Comisia Europeană.
”În cazul în care România nu își reglementează toate aspectele legate de participarea la licitațiile pe platforma comună, (...), România riscă declanațarea procedurii de infrigement” , se specifică în expunerea de motive a proiectului de ordonanță de urgență care reglementează procedura de vânzare a emisiilor.
Cum se vor împărți banii
În cazul cemercializării certificatelor de dioxid de carbon (CO2) provenite din industrie, statul va încasa 29% din bani, iar 71% din suma obținută din vânzare va reveni ministerelor care derulează programe de protecție a mediului, da