Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Strada pe care s-a făcut recensământul doar la vile. „Blochiştii” au fost ignoraţi

Publicat in Adevarul, sâmbătă 5 noiembrie 2011 ·

Mai mulţi locuitori de pe strada Ion Roată au reclamat că recenzorul nu a venit pe strada lor. În realitate, recensământul a ajuns pe Ion Roată, dar numai la vile. Blocul din capătul străzii a fost ignorat. Oamenii sunt revoltaţi. Secretarul Ioan Cojocarii îi cheamă pe oameni să se recenzeze la primărie.

Timişorenii de pe strada Ion Roată se confruntă cu o situaţie cel puţin ciudată.Oamenii susţin că recenzorul a trecut pe strada lor, dar s-a oprit doar la vile, blocul cu două scări fiind evitat. „Am sunat la primărie la o doamnă şi i-am spus că la noi nu a venit recensământul. Mi-au spus că nu e nicio problemă că se discută situaţia într-o şedinţă a doua zi şi o să se clarifice. Când am sunat a doua oară mi-au spus, foarte amabil, că le pare rău că recensământul s-a încheiat. Eu m-am simţit penibil pentru că exist şi din banii mei s-a făcut un recensământ de toată jena”, a spus Florin Simiz, care este şi cadru universitar. Timişoreanul susţine că dacă va fi amendat va merge în instanţă să conteste amenda sau pur şi simplu o va ignora, considerând că nu există.

„Am stat numai acasă”

În acelaşi bloc locuieşte şi Elena Bulgaru, care este pensionară. Femeia susţine că a stat toată ziua acasă şi a aşteptat să vină recenzorul, dar asta nu s-a întâmplat. „Nimeni nu ne spune nimic. Am vorbit cu vecinii şi la case a fost, dar aici la noi la bloc nu a fost nimeni. Nici să ne pună un afiş sau ceva. Mi-e foarte frică de amendă pentru că şi aşa am o amendă mică”, a spus Elena Bulgaru (65 de ani). „La noi nu a ajuns. Au spus şi vecinii că în blocul nostru nu a venit nimeni. Nu este treaba mea să merg să îmi dau datele. Dacă vor să vină, bine, dacă nu iarăşi bine”, a spus Florin Stănescu (22 de ani).

„Să vină la primărie”

Coordonatorul recensământului de la Timişoara, secretarul Ioan Cojocari, susţine că este greu de crezut că recenzorul nu a aj

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum o ora
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Este oficial: Românii vor putea călători în SUA fără viză. Când se va întâmpla

Wall-Street.ro acum 31 minute
Românii care vor să călătorească în SUA o pot face, începând cu 2025, fără viză, întrucât țara noastră a îndeplinit criteriul pentru calificarea în Programul Visa Waiver. Anunțul vine de la ambasadorul României în Statele Unite ale Americii. „Proces

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum o ora
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Salariul minim brut pe economie crește la 4.050 de lei. Anunțul Guvernului

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat miercuri, 27 noiembrie, că Guvernul majorează în şedinţă salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată de la 3.700 de lei la 4.050 de lei lunar. ”Majorăm astăzi salariul de bază minim brut pe ţară garantat

Trei persoane au fost arestate după ce au încercat să ascundă droguri în ghiozdanul unei fetițe în vârstă de opt ani

Adevarul acum 25 minute
Doi bărbaţi şi o femeie au fost arestaţi după ce au fost prinşi în trafic cu droguri, în Sectorul 1 al Capitalei. Ei au încercat să ascundă marfa, pe 19 noiembrie, în ghiozdanul unui copil de opt ani, care se afla cu ei în maşină.

Noul președinte al PNL, Ilie Bolojan: „Eșecul PNL în aceste alegeri are o legătură cu percepția despre mandatul lui Iohannis”

HotNews acum o ora
Aflat miercuri în studioul HotNews, liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan a spus că eșecul partidului de la alegerile prezidențiale are o legătură cu modul în care au fost percepute mandatele lui Klaus Iohannis la Cotroceni. „PNL a fost asociat cu

Explozie violentă într-un bloc din județul Brașov. Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital. 20 de oameni s-au autoevacuat

Ziare.com acum 29 minute
Bărbat în stare gravă în judeţul Braşov, după ce o explozie s-a produs, miercuri, 27 noiembrie, într-un bloc din Codlea. Victima a suferit arsuri fiind intubat şi preluat de un echipaj SMURD pentru a fi transportat la spital. Aproximativ 20 de perso

Firea: Am votat alături de colegii mei din Parlamentul European ca România să rămână la masa negocierilor, cu o poziţie strategică în noua Comisie Europeană.

News.ro acum 17 minute
Europarlamentarul Gabriela Firea afirmă, după ce noua Comisie Europeană a primit aprobarea Parlamentului European, că a votat alături de colegii săi din Parlamentul European ca România să rămână la masa negocierilor, cu o poziţie strategică în noua

CNAIR: Au fost deschise încă două spaţii de servicii pe A1, la Miercurea Sibiului

News.ro acum o ora
Alte două spaţii de servicii - cu locuri de parcare, staţii de încărcare pentru autovehicule electrice, staţii de carburanţi, magazine şi toalete - au fost deschise pe autostrada A1, tronsonul Orăştie-Sibiu, în zona localităţii Miercurea Sibiului, a

Președintele Ungariei vine la Timișoara la evenimentele de celebrare a Revoluției din decembrie 1989

Adevarul acum 37 minute
Tamás Sulyok, președintele Ungariei, va veni, în decembrie, în România cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la Revoluția din Timișoara. Acesta va lua parte, între 13-15 decembrie, la evenimentele de celebrare a Revoluției din decembrie 1989.

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/6°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/7°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°