Interviu-eveniment cu Radu Diaconescu, fostul căpitan al “naționalei” de baschet din anii ‘70

L-am întîlnit întîmplător şi mi s-a părut o figură cunoscută. Da, a surîs, eu sînt, Radu Diaconescu. I-am oferit o cafea, dar m-a refuzat: “doar un pahar cu apă, nu beam cafea nici cînd jucam, aşa că n-o să mă apuc acum!”.

Tacticos, şi-a scos însă pachetul de Marlboro, din care a fumat două ţigări, dacă nu una singură, timp de un ceas şi jumătate. “Fiecare are slăbiciunile lui”, mi-a zis şi ne-am apucat să discutăm.

Antrenor la Carlton University

- Domnule Diaconescu, m-ar interesa…

- Nu te formaliza, zi-mi Radu că sîntem cam de-un leat! În Canada, lumea e mai directă, rareori se foloseşte numele de familie. Pe tine te cheamă Ovidiu, pe mine mă cheamă Radu, hai să depănăm amintiri!

- Apropo, te ştiam în Canada şi te întîlnesc în România!

- Corect, m-am mutat în 1990 la Ottawa, unde soţia mea, Pia, fugise în 1989. Acolo am lucrat ca inginer de patente pînă acum cîteva luni, cînd m-am pensionat. În paralel, pe lîngă un masterat în psihologia sportului, am antrenat şi formaţia de baschet a Universităţii Carlton, la care juca şi băiatul meu cel mic.

- Ce înseamnă inginer de patente?

- Chiar asta, am colaborat cu o firmă de avocatură din Ottawa.

Casă de un milion de dolari

- Aţi ieşit cu o pensie frumuşică, nu? O mie de dolari?

- Deci ai ieşit… Deşi n-am lucrat la stat, ci la particular, nu mă plîng. Doar casa în care locuim e estimată la un milion. Mai am un cont în bancă, sănătos să fiu!

- Vorbeai despre băiatul cel mic…

- … Luca, e inginer la Ottawa, pe cînd celălalt, Răzvan, practică medicina la Montreal. Nu mă laud cu multe lucruri, dar cu unul mă mîndresc: toţi cei 4 nepoţi vorbesc româneşte!

- Bun, însă tot n-am înţeles cu ce treburi pe-aici!

- E o istorie tristă. Am acc