UPDATE: Robert Ştefan Micu, taximetristul care a murit în accidentul de sâmbătă, de pe Calea Floreasca, era absolvent a fouă facultăţi şi se pregătea de nuntă.
Rudele tânărului în vârstă de 32 de ani au declarat, conform Antena3, că Robert urma să se căsătorească la primăvară şi că practica taximetria în timpul liber, în condiţiile în care lucra în cadrul unui ONG.UPDATE: Şoferul de 20 de ani care a accidentat mortal doi oameni sâmbătă dimineaţă, Andronie Traian Andrei, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. El este acuzat de ucidere din culpă, după ce a lovit un taxi, iar şoferul şi pasagera acestuia au murit.
Fiu de bancher şi student în Olanda, vitezomanul gonea pe Calea Floreasca cu 180 de kilometri pe oră la volanul bolidului său 4x4, în momentul în care a acroşat o maşină după care a ricoşat în taximetrul pe care l-a spulberat.
Un tânăr de 20 de ani, care aparent băuse şi circula cu viteză mare, a provocat un accident, azi dimineaţă, pe Calea Floreasca din Bucureşti, în urma căruia au murit două persoane.
Tânărul se afla la volanul unui BMW şi conducea cu viteză mare în momentul în care a acorşat un Seat Ibiza şi a ricoşat într-un taxi. Şoferul şi o pasageră din taxi au murit pe loc. Un alt pasager din taxi a fost rănit.
Şoferul Seat-ului este şi el rănit grav. În BMW, alături de autorul accidentului, mai erau două tinere. Toţi sunt în afara oricărui pericol.
Potrivit aceloraşi surse, tânarul de la volanul BMW-ului, care părea a fi sub influenţa băuturilor alcoolice, a refuzat etilotestul.
El a fost dus la IML pentru recoltarea de probe. Apoi va fi chemat la audieri, la Udriste.
UPDATE: Robert Ştefan Micu, taximetristul care a murit în accidentul de sâmbătă, de pe Calea Floreasca, era absolvent a fouă facultăţi şi se pregătea de nuntă.
Rudele tânărului în vârstă de 32 de ani au declarat, conform Antena