- Cultural - nr. 887 / 5 Noiembrie, 2011 Vestea difuzata, in dimineata zilei de 5 noiembrie a anului trecut, de posturile tv si radio a consternat milioane de iubitori de cultura si poezie din Romania. Respectivele emisiuni au instiintat marele public despre plecarea dintre noi a uneia dintre cele mai importante personalitati ale liricii contemporane romanesti Adrian Paunescu. A plecat dintre noi personajul cel mai de seama al poeziei romanesti, care, in stadioanele din Romania, umplute pana la refuz, a reusit sa mobilizeze si sa insufleteasca, prin versurile sale, intr-o masa imensa de oameni, tot ceea ce inseamna dragostea de muzica, creatie lirica si arta. Cu un an in urma, pe 7 noiembrie, mii de oameni indoliati au insotit sicriul lui Adrian Paunescu de la Ateneul Roman la Cimitirul Bellu, din Capitala. Am fost printre cei care au participat la funeraliile lui Adrian Paunescu. Asemenea celor consternati de aceasta pierdere fulgeratoare, si eu mi-am luat ramas bun, cu inima indurerata, de la cel mai intelegator si fidel frate roman al nostru. Ca scriitor maghiar, prin patriotismul meu de roman, am nutrit ani lungi un sentiment de mare prietenie fata de Adrian Paunescu. De cate ori ma gandesc la el, de cate ori recitesc cate o poezie de-a sa, in sufletul meu Adrian Paunescu reinvie. Pentru mine nu a murit poetul de geniu Adrian Paunescu, omul vulcanic, extraordinar, nepereche, cand plin de furie, cand plin de dragoste. Deoarece nu cel care este in mormant moare, ci doar cel care este uitat. Amintirea, poezia lui Adrian Paunescu traiesc in continuare, in mine, asa cum si opera sa si numeroasele serate muzicale neuitate, tinute sub genericul "Cenaclul Flacara”, continua sa dainuie in sufletele multor milioane de compatrioti. In fiecare zi ne lipseste poetul Adrian Paunescu, in pofida faptului ca simtim prezenta imensei sale opere, izvor de inspiratie pentru viitoa