Modest, generos sociabil, elevul de clasa a X-a de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân" din Râmnicu Vâlcea este curtat de mari universităţi din lume. El face acum cercetare, iar proiectele lui în domeniul inteligenţei artificiale sunt dintre cele mai ingenioase.
Ionuţ Budişteanu, la cei 17 ani, este un adevărat fenomen în domeniul informaticii. Pentru el, materia de liceu este doar o amintire. „Când era în clasa a VIII-a, făceam cu el materia de clasa a XII-a. Ionuţ a ajuns să facă acum cercetare. Este un copil minune la care ţin şi mulţi mă întreabă dacă nu cumva este copilul meu. Nu, nu este copilul meu, dar este un înger", a declarat, cu bucurie în suflet, profesoara lui de informatică, Mirela Mlisan, de la Colegiul „Mircea cel Bătrân" din Râmnicu Vâlcea. Meritele recunoscute ale lui Ionuţ Budişteanu au depăşit de mult timp frontiera ţării, softurile la care a lucrat, listele sale cu proiecte, concursurile câştigate, au atras atenţia informaticienilor din întrega lume. „Am fost evaluat, în urmă cu trei-patru luni, de profesori de la cunoscuta Universitate «Yale», din Connecticut, din apropiere de New York, şi pentru rezultatele obţinute urmează, în aprilie 2010, să fiu premiat de Ziua Universităţii", a explicat Ionuţ.
Să porneşti calculatorul cu puterea minţii
Ionuţ Budişteanu face parte dintr-o familie de intelectuali. Este singurul copil la părinţi, mama sa fiind chimistă, iar tatăl are o afacere de familie. Este dependent de calculator, iar aplicaţiile software şi algoritmii îl pasionează extrem de mult. „Dezvoltarea inteligenţei artificiale, crearea roboţilor, toate fac parte din lumea viitorului pe care trebuie să o înţelegem şi să-i dăm o nouă dimensiune. Mai nou, pot să spun că m-am apucat de electronică", îmi spune Ionuţ cu seriozitatea şi maturitatea care-l caracterizează. Proiectele lui sunt extrem de ambiţioase. „Vreau s