Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un braşovean este ISU animalelor

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 5 noiembrie 2011 ·

Asistentul veterinar Ciprian David este cel care salvează animalele din Braşov aflate în pericol, indiferent dacă e zi sau noapte, dacă sunt cocoţate într-un copac, implicate într-un accident de circulaţie sau captive într-un canal

Dacă apare o urgenţă în lumea animalelor din Braşov, există un singur om care intervine pe o suprafaţă de 5.363 km pătraţi. Asistentul veterinar Ciprian David este paramedicul, pompierul şi şoferul animalelor aflate la ananghie. Maşina sa de intervenţie nu este nici ambulanţă, nici autospecială, însă e roşie şi ajunge tot timpul la locul situaţiei, atunci când oamenii sună la 112.

A salvat 1.500

de animale

Ciprian David are 32 de ani şi şi-a început misiunea de erou în urmă cu 11 ani. În unele zile este chemat să intervină şi câte 3-4 situaţii, astfel că peste 1.500 de necuvântătoare îi datorează viaţa. Majoritatea beneficiarilor lui sunt câini şi pisici, însă de-a lungul timpului a salvat lebede, căprioare, urşi, berze, cai, măgari, şoimi, bufniţe. Deşi cele mai multe urgenţe sunt în municipiu, s-a deplasat şi la Rupea, Jibert, în păduri, pe munte, sau în lacurile din judeţ. Munca sa începe tot timpul şi nu se termină niciodată, căci nu are program de 8 ore şi nici nu lucrează în schimburi. „Nicio urgenţă nu pică într-un moment nepotrivit”, ne spune Ciprian, amintindu-şi că anul acesta, la împlinirea a 32 de ani, şi-a lăsat prietenii să petreacă în curtea casei sale din Triaj şi a plecat la datorie. „Un câine atacase doi bărbaţi, undeva în zona străzii Pârâului. Animalul a sărit după o minge cu care se jucau nişte copii şi a fost lovit ca să plece. Intervenţia a durat ceva timp, căci a trebuit prins, băgat în cuşcă, transportat la azil, examinat medical, întocmite acte, aşa că atunci când m-am întors la petrecere am mai găsit doar doi - trei invitaţi şi câteva sticle de bere”, îşi aminteşte Ciprian.

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 7 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 6 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 6 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 9 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 8 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°