Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Radu Moraru: „Nu e imposibil să ajungi sus”

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 5 noiembrie 2011 ·

Organizatorii 11EVEN au dezvăluit câteva dintre istorisirile pe care le vor prezenta amfitrionii evenimentului de la Braşov. Cunoscutul jurnalist şi om de televiziune Radu Moraru va fi prezent la evenimentul 11EVEN din Braşov, din 11 noiembrie. „«Nu e imposibil să ajungi sus, greul imposibil e să rămâi acolo!» FALS! Dacă introduci şi FALS! lângă lozincă, atunci acesta ar putea fi titlul prezentării mele. Din nefericire, fiecare dintre noi îşi descoperă propria viaţă abia atunci când mai este foarte puţin timp. Aceştia sunt norocoşii, fiindcă există mulţi ghinionişti care o descoperă mult prea târziu! Cei pierduţi sunt cei care nu-şi înţeleg viaţa niciodată!”, mărturiseşte Radu Moraru, echipei 11EVEN.

Costin Ştefan este un alt speaker prezent în Braşov în 11 noiembrie. „Anul 2006 este un an de cotitură, în care plec o lună şi jumătate în India, scriu pe un blog aventurile mele acolo, încep să am mii de cititori şi toţi mă încurajează să continui să scriu pentru că am talent. Urmează alte 15 destinaţii. Apoi, apare primul volum din «Jurnalul unui vagabond prin lume», care are succes moderat, dar neaşteptat la o carte fără reclamă şi autor necunoscut. Majoritatea cititorilor mă încurajează şi apare al doilea volum care, în cele câteva săptămâni de la lansare, are vânzări record, apoi constante un an întreg. Nimeni nu se aştepta la aşa un succes, în afară de mine, care aveam şi am un vis, să împart cu cât mai multă lume din frumuseţea călătoriilor ca un «vagabond»”, ne spune acesta. Printre speakerii care vor fi prezenţi la evenimentul 11EVEN din Braşov se numără şi scriitorul teolog prof. Vasile Oltean, fondatorul Tess, Gelu Dumitru, şi Andrei Pena, publisher la Money Expres. Organizatorii 11EVEN au dezvăluit câteva dintre istorisirile pe care le vor prezenta amfitrionii evenimentului de la Braşov. Cunoscutul jurnalist şi om de televiziune Radu Moraru va fi preze

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 5 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 3 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 7 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°