Regizorul Theodor-Cristian Popescu a montat pentru prima dată în carieră la Teatrul German de Stat din Timişoara un spectacol care îl contrazice pe Dostoievski. Spectacolul „Urâtul“, după piesa dramaturgului german Marius von Mayenburg, întoarce pe dos aforismul lui Dostoievski, „frumuseţea va mântui lumea“. Regizorul Theodor-Cristian Popescu crede că fetişizarea frumuseţii este un proces perfid, alimentat de designerii de modă.

„Urâtul" este al doilea spectacol pe care l-ai făcut după o piesă de Marius von Mayenburg. Ai mai montat „Chip de foc", în Montréal. De ce ai revenit la acest dramaturg?

Dintre dramaturgii contemporani, pe el şi pe Juan Mallorga îi urmăresc în momentul de faţă. Cu amândoi sunt şi prieten bun. I-am cunoscut în anii '90, într-o rezidenţă la Royal Court. Eu nu citesc nici în germană, nici în spaniolă şi am un decalaj de vreo doi ani până când sunt traduse piesele într-o limbă pe care o citesc, engleză sau franceză. În mijlocul fiecărui demers dramaturgic de-al lor stă un fel de problemă morală. În cazul acestei piese, pentru mine se nasc întrebările: „Este frumuseţea asociată cu binele?", „Dacă ceva e frumos, este asociat cu ceva bun?", „Unde poate să ducă fetişizarea aceasta a frumosului, în care ne scăldăm ca societate contemporană?". Nu se mai vinde un iaurt, dacă nu este prezentat de o fată superbă. Nu se mai face nicio publicitate, dacă nu e îmbăiată în erotism.

Când ai montat „Urâtul" ai ţinut legătura cu Marius von Mayenburg?

În general, eu nu le zic dramaturgilor ce fac. De multe ori, nici măcar eu nu ştiu. Când montez un spectacol, prima perioadă de două-trei săptămâni e un fel de atelier în care caut limbajul spectacolului. Şi nu iau deciziile decât în ultimele două săptămâni. În prima perioadă, mai multe direcţii sunt posibile. Serialul „Star Trek" a fost una dintre sursele noastre de referinţă ca stil. Costume