Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Afacerile din IT atrag banii serioşi - listarea Groupon, un succes

Publicat in Curierul, sâmbătă 5 noiembrie 2011 ·

Liderul global al site-urilor cu reduceri a strâns 700 milioane de dolari la oferta publică iniţială

Suma obţinută este pentru doar 5% din acţiunile companiei

Groupon Inc a reuşit să atragă fonduri de 700 de milioane de dolari după lansarea Ofertei Publice Iniţiale (IPO) şi devine a doua cea mai importantă listare la bursă a unei companii de Internet, după Google Inc. În 2004, cel mai mare motor de căutare din lume şi liderul pieţei de publicitate online a scos din buzunarele investitorilor 1,7 miliarde de dolari, însă într-o perioadă de creştere economică. Performanţa Groupon este cu atât mai importantă nu doar din prisma sumei atrase, cât în contextul în care economia globală se află acum.

În prezent, liderul global în site-uri de reduceri este evaluat la aproape 13 miliarde de euro, după ce a suplimentat oferta publică cu 5 milioane de acţiuni la 35 milioane, pe care le-a vândut la un preţ de 20 de dolari, peste nivelul indicativ anunţat anterior de 16-18 dolari, ca urmare a cererii ridicate din partea investitorilor. Participaţia vândută pe bursă reprezintă numai 5% din acţiunile companiei, potrivit Yahoo! News.

E scumpă acum, dar nu ştim ce va fi pe viitor

Groupon, care se tranzacţionează la Nasdaq sub simbolul GRPN, a devenit o companie scumpă în prezent, dar pe termen lung valoarea companiei ar putea scădea, odată cu noi introduceri de pachete de acţiuni pe piaţă.

"Groupon este o companie scumpă. Evaluarea de 12,8 miliarde de dolari se datorează doar volumului redus de acţiuni care au fost emise în piaţă. Reacţia investitorilor de azi la anunţul LinkedIn că vrea să vândă acţiuni de 500 milioane de dolari prin intermediul pieţei de capital a determinat o scădere a preţului pe acţiune de 9% în doar câteva ore. Acesta este un exemplu prin care putem să ne dăm seama cât de distorsionată (ca valoare) poate fi o

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei noi judecători CCR au depus jurământul la Cotroceni. Ce beneficii primesc cei care se pensionează

Adevarul acum 57 minute
Mihai Busuioc, Asztalos Csaba și Dacian Cosmin Dragoș sunt noii judecători ai Curții Constituționale a României. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc duminică la Palatul Cotroceni, în prezența celor mai înalți oficiali ai statului.

Bărbatul acuzat că şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, căutat și în judeţul Arad

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este cărutat şi în judeţul Arad. Concomitent, au loc descinderi şi în judeţul M

ANPC a făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please” / Trei amenzi aplicate pentru diferențe de gramaj și produse expuse la temperaturi prea mari

G4Media acum 17 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please”, după ce un consumator a găsit mucegai într-un p

Avertisment dur al şefului JPMorgan: ”Europa pierde teren în faţa SUA şi Asiei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Directorul general al JPMorgan Chase, Jamie Dimon, a transmis un mesaj tranşant în cadrul unei intervenţii la Departamentul de Afaceri Externe al Irlandei, avertizând că Europa îşi pierde competitivi

Gisele Pelicot va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron cu titlul de Cavaler, oferit pentru lupta împotriva violenţei la adresa femeilor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gisele Pelicot, sedată cu anxiolitice de soţul ei şi violată în somn timp de zece ani de acesta şi de zeci de alţi bărbaţi invitaţi de el, va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron şi va primi t

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 3 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum 2 ore
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

Slovacia vrea garanţii din partea UE, până marţi, pentru oprirea aprovizionării cu gaze ruseşti şi susţinerea noului pachet de sancţiuni

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Slovacia urmăreşte să ajungă până marţi la un acord cu Comisia Europeană şi partenerii din UE privind garanţii că nu va avea de suferit din cauza opririi livrărilor de gaze ruseşti şi pentru a putea

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Dictatorul Kim Jong Un îl asigură pe șeful diplomației ruse de sprijinul „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, l-a asigurat pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov de sprijinul său „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei, considerând victoria Moscovei „sigură”, a inf

Vremea

București
acum

27°
dum.

18°/35°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

24°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

20°/31°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

25°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°