Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Speologia - aventură şi istorie

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 5 noiembrie 2011 ·

Clubul de Speologie Vulcan din Craiova, care mai numără în prezent doar opt membri,

se poate mândri cu 26 de ani de aventură în peşterile din România

Miercuri seară, la ora 19.00, în amfiteatrul „Ioan Safta“ din cadrul Facultăţii de Agronomie, cei opt speologi rămaşi în club şi-au dat întâlnire. Alături de prietenii lor şi de curioşi, ei au continuat frumoasa călătorie începută săptămâna trecută: aceea care îi ajută pe cei interesați şi care le reaminteşte celor experimentaţi ce înseamnă speologia.

Clubul Vulcan a fost înființat în anul 1985. Membrii săi au descoperit zeci de peşteri noi de-a lungul vremii şi colaborează constant cu alte grupuri din ţară. Sub îndrumarea Federaţiei Române de Speologie, ei realizează turism cultural, fac rafting şi au deja un membru care şi-a obţinut brevetul în scufundări speologice.

Întâlnirea de miercuri a pus accentul pe ilustrarea unei realităţi – ce-i drept, uşor distorsionată – legată de pericolele întâlnite într-o astfel de expediţie speologică. Cei prezenţi au putut viziona filmul „Sanctum“ (2011), o producţie a regizorului James Cameron, cel care a dat cinematografiei celebrele „Titanic“ şi „Avatar“. Pelicula nu a fost văzută însă ca o creaţie artistică, ci ca o lecţie despre frumuseţea, dar şi despre pericolele speologiei, care pot apărea mai ales atunci când nu sunt respectate „regulile peşterii“.

Cum să devii membru

Iubitorii de aventură, de munte, de sport şi, de ce nu, de istorie, se pot înscrie în Clubul de Speologie Vulcan. Ei trebuie să fie majori şi să fie conştienţi că speologia nu înseamnă doar plimbări liniştite, focuri de tabără şi socializare, ci şi pericole care trebuie tratate cu maximă seriozitate. Cei care doresc să se înscrie pot lua legătura cu Georgiana Busuioceanu, membră a clubului, la numărul de telefon 0727.763.644. Tot Georgiana a mărturisit că majorit

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea ar putea fi eliberată din penitenciar / Instanța judecă, joi, contestația DNA la decizia Judecătoriei Ploiești de liberare condiționată a fostului ministru

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, ar putea fi eliberată, joi, din Penitenciarul Târgşor, dacă instanţa va respinge contestaţia formulată de DNA Ploieşti faţă de decizia Judecătoriei Ploieşt

Cutremur cu magnitudinea 7,3 în zona peninsulei Alaska, alertă de tsunami / Zona de avertizare se termina puţin înainte de Anchorage (SUA)

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorităţile activând alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS) – relateaz

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 7 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 10 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 10 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Ce spune ministrul Apărării despre reintroducerea serviciului militar obligatoriu

Mediafax acum 9 ore
Moşteanu a fost chestionat, miercuri seara, la Antena 3 CNN, care este opinia sa despre serviciul militar obligatoriu, în contextul în care mai multe state membre NATO din Europa se gândesc serios la reintroducerea acestuia. „Eu cred că nu. Dacă mă

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 8 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 10 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

20°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°