Antrenorul care a condus de pe bancă naţionala de fotbal a României în campania din SUA '94 este tot mai aproape de a semna cu Steaua. Planul lui Gigi Becali de a-l aduce în conducere pe Tata Puiu este realizabil, însă patronul Stelei are de îndeplinit un număr de condiţii puse de Iordănescu.
"Eventuala mea sosire la clubul Steaua depinde şi de patronul acestei echipe. Eu am cinci condiţii, iar dacă toate vor fi îndeplinite cred că vom putea colabora", a mărturisit fostul selecţioner. ProSport a aflat care au fost cele cinci puncte de pe foaia primită de Becali:
1. Plecarea lui MM Stoica - Singurul om din staff-ul cu care Steaua a început acest sezon cu care Anghel Iordănescu nu putea să lucreze era MM Stoica. Tata Puiu i-a indicat lui Becali că MM nu trebuie să mai fie la club dacă se vrea sosirea lui, planul lui Iordănescu fiind ca postul de manager general al Stelei să fie ocupat de o fostă glorie cu abilităţi de conducător.
2. Ilie Stan+Edi Iordănescu, pregătire pentru Hagi -Revenirea "Regelui" pe banca Stelei este ceea ce speră Anghel Iordănescu. Fostul selecţioner este convins că alături de el, Hagi ar beneficia de suficientă răbdare pentru a-şi face meseria cum trebuie. Aducerea lui Ilie Stan şi a lui Edi Iordănescu face parte din plan, cunoscut fiind faptul că Hagi a mărturisit că nu va mai prelua o echipă din mers, aşa cum era Steaua după plecarea lui Roni Levi. Eventuala venire a lui Hagi din vară nu înseamnă ruperea colaborării cu Ilie Stan, acesta urmând să rămână în staff-ul tehnic.
3. Restartul programului academiei de fotbal a Stelei - În acest moment, roş-albaştrii sunt praf la capitolul copii şi juniori. Puţinele grupe pe care Steaua le mai are îşi desfăşoară antrenamentele şi jocurile pe stadionul Voinţa, din nordul Capitalei. Terenul din zona cartierului Aviaţiei nu este într-o stare deloc bună, iar vestia