Singurul cercetător român care a descoperit şi patentat un supliment nutritiv, fructoboratul de calciu, care poate fi folosit cu succes în tratarea cancerului de sân şi a celui de prostată, este un craiovean.
Romulus Scorei, profesor la Facultatea de Horticultură Craiova, a reuşit după 30 de ani de cercetare să descopere respectivul supliment nutritiv pe bază de bor care are aceleaşi efecte ca şi borul, marea diferenţă fiind că fructoboratul de calciu nu este toxic. El poate fi ingerat în doze cântărind de la câteva grame până la 1/2 kg fără să aibă efecte nocive. Acesta este un complex de calciu, fructoză şi bor găsit natural în fructe, legume şi alte plante și este folosit cu succes în tratarea anumitor cazuri de cancer.
Utilizarea acestuia este echivalentul unei chimioterapii, un tratament postoperator care împiedică revenirea cancerului. „Produsele noastre ajung în întreaga lume. În privinţa distribuirii pe piaţă, noi am încheiat un parteneriat cu o companie din SUA, dar a fost preluat şi de alte companii, chiar şi din Asia. În România este comercializat de două companii, una din Baia Mare și alta din Bucureşti“, a precizat Romulus Scorei.
În prezent, fructoboratul de calciu este produs într-o localitate limitrofă Craiovei, Podari, şi este distribuit în întreaga ţară şi în lume. Cercetările s-au făcut la început în cadrul Facultății de Horticultură din Craiova, dar după brevetarea produsului şi colaborarea cu o companie din SUA, de unde vin în mare parte şi banii necesari cercetării, Romulus Scorei a înfiinţat la Podari un institut şi o fabrică.
Inaugurarea oficială a Bazei de cercetare pentru compuşii naturali organici ai borului - BIOBORON -, proiect cofinanţat prin fonduri europene, va avea loc pe 11 noiembrie 2011. Valoarea totală a proiectului este de 2.878.394 de lei, din care valoarea finanţării nerambursabile se ridică la 1.642.724