​

Bucureştiul are nişte ciudăţenii pe care un observator din afară nu le poate rata dar cu care noi, bucureştenii, ne-am obişnuit şi le luam ca pe un dat. Înşir aici ciudăţeniile care mi-au sărit mie în ochi fără intenţia implicită de a face şi un top cu această ocazie.

Crucile de fier forjat/sudat înfipte într-un bloc de ciment. În oraşele mari, ca peste tot în lume, se întâmplă ca oamenii să mai moară. Şi nu o fac întotdeauna în intimitatea căminelor lor. Îşi găsesc tragicul sfârşit pe străzi, prin parcuri, în urma unor accidente sau cine ştie, poate în urma unor evenimente violente sau din cauze medicale. Generaţiile urbanizate forţat sau voit ale Bucureştiului găsesc de cuviinţă să planteze cruci în locul în care un creştin, membru al familiilor lor îşi găseşte sfârşitul. Evident, pentru oricine moartea unui membru apropiat al familiei este un eveniment extrem de dureros ce trebuie marcat cumva. Dar a pune curci de fier înfipte în beton nu cred că este tocmai o practică urbană şi nu cred că ar trebui aprobată de municipalitate. Nu oricine dintre noi poate clădi mici monumente de genul acestora pentru apropiaţii lui/ei pe spaţiul public. Le găsim în parcuri, pe alei, pe străzi la intersecţii. Dau oraşului un aer macabru şi pare o ciudăţenie.

Paracangii. Este un cuvânt nou, nu apare încă în DEX, dar este un substantiv comun printre şoferii bucureşteni. La început erau plozi obraznici şi murdari, acum sunt oameni maturi, unii cu părul alb. Unii încearcă să imite comportamentul angajaților primăriei şi se fac că scriu chiar chitanţe. Alţii sunt agresivi şi ameninţă să-ţi vandalizeze automobilul dacă nu le plăteşti taxele de parcare. Iar unii par atât de credibili şi de versaţi încât dacă-ţi parchezi maşina la limita legii (pentru că Bucureştiul este incapabil să furnizeze suficiente locuri de parcare) chiar dau telefon la poliţie pentru a ţi se ridica