"I-am învăţat să umble desculţi, să mânânce puţin, să călărească fără şa două ore înainte de răsărit...", se mândrea, vorbind despre fiii săi, Ibn Saud, cel care la 8 septembrie 1932 s-a autoproclamat regele Arabiei Saudite. Adoptarea acestui model occidental le-a părut califilor, şeicilor şi emirilor destul de nepotrivită atunci, dar iată că supravieţuieşte, iar astăzi pe tronul casei Saud stă al şaselea rege - Abdullah (87 de ani). El s-a apropiat cel mai mult de năzuinţele tatălui, de spiritul beduin. L-aţi văzut zilele trecute, la funeraliile fratelui său mai tânăr cu şase ani, prinţul moştenitor Sultan, destul de şubred, cu chipul acoperit de o mască chirurgicală. Nici noul prinţ moştenitor, Nayef (77 de ani), zis Prinţul Tenebrelor, fiindcă o viaţă a condus ministerul de interne, nu e mai puţin atins de boală. Gerontocraţia care conduce Arabia Saudită, pe descendenţă patriliniară (niciodată n-a fost luată în calcul generaţia nepoţilor sau a strănepoţilor) se confruntă, de când a izbucnit primavara arabă, cu probleme greu de stăpânit. Presiunilor legate de reformă, regele Abdullah le-a răspuns, în primăvară, panicat şi cum s-a priceput: 36 de miliarde dintr-un foc, pentru măsuri de asistenţă socială. A promis că în 2015 femeile vor primi drept de vot, că până atunci vor primi şi dreptul la carnet de conducere. Incearcă o relaxare a cenzurii - în regat, în afara presei, a telefoniei, a internetului, până şi predicile din moschei sunt cenzurate.

Allah a dăruit Arabia Saudită cu două bogăţii enorme. În vest, în provincia Hijaz, leagănul credinţei - oraşele Mecca şi Medina, care fac din Arabia Saudită Tara Sfantă a islamului. În regat nu există, ca în celelalte ţări arabe, biserici sau sinagogi, celelalte credinţe fiind interzise prin lege. Întrebat de ce în ţara lui nu există nici un lăcaş creştin, regele Abdullah a răspuns: unde aţi pomenit moschei în Va