Cu o săptămână înainte de alegerea şefului statului, programată să aibă loc pe 18 noiembrie, analiştii politici fac tot felul de pronosticuri privind candidaturile la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova.
O parte de scenarii sunt legate de cei trei foşti fruntaşi comunişti - Igor Dodon, Zinaida Greceanâi şi Veronica Abramciuc -, care au anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că-l părăsesc pe generalul Vladimir Voronin.
„Vrem să evităm anticipatele şi suntem gata să votăm pentru un preşedinte apolitic", a spus Igor Dodon. „Vai şi amar de această ţară, dacă se fac asemenea jocuri pentru posturi şi se uită de demnitate", a comentat Voronin gestul foştilor colegi.
Zinaida Greceanâi, favorită
Preşedintele interimar Marian Lupu este foarte optimist şi vorbeşte de „oportunităţi care nu trebuie să fie spulberate". „Igor Dodon va ţine morţiş ca Zinaida Greceanâi să fie candidat la preşedinţie, ceea ce nu cred că e pe placul AIE", susţine comentatorul politic Vitalie Ciobanu. „Nu e exclus că de PCRM se vor desprinde şi alţi comunişti care îl văd pe Dodon drept un portdrapel al unei stângi schimbate la faţă", a adăugat el.
Analistul politic Octavian Ţâcu e de părere că lucrurile nu vor fi atât de simple cum ar părea. „S-au purtat un şir de negocieri legate de plecarea celor trei, urmează să vedem care este preţul adevărat pentru alegerea preşedintelui", susţine analistul. În această săptămână neapărat se va găsi o soluţie care va pune punct crizei politice, mai consideră Octavian Ţicu. Republica Moldova nu are preşedinte de doi ani.