Mesajul a fost trimis. Multumesc!

William şi Kate se mută în Palatul Kensington. Vezi noua casă a Ducilor de Cambridge

Publicat in Romania Libera, duminică 6 noiembrie 2011 ·

Tot acolo a locuit şi Prinţesa Diana, mama lui William, până în anul 1997 .

Kate a fost impresionată de grădinile noile ei locuinţe.

Palatul Kensington este reşedinţă regală de peste 300 de ani. Multe dintre camere Palatului sunt încă vopsite în roz si turcoaz, culorile preferate ale Principesaei Margareta. Diana şi Prinţul Charles a locuit aici după căsătorile. William a copilărit în acest palat. Apartamentul Ducelui şi al Ducesaei de Cambridge va fi într-un alt corp al clădirii, opus apartamentului în care a locuit "Prinţesa Inimilor".

Reprezentanţii ducelui şi ducesei de Cambridge au făcut acest anunţ duminică, precizând că palatul Kensington va deveni reşedinţa londoneză permanentă a cuplului la jumătatea sau la sfârşitul anului 2013, fiind indispensabilă, în prealabil, desfăşurarea unor ample lucrări de reabilitare pentru ca partea din imobil pe care şi-au ales-o să poată fi locuită.

Alegerea tânărului cuplu a fost aprobată de bunica prinţului, regina Elizabeth a II-a, şi de tatăl acestuia, prinţul Charles.

În acest vast şi somptuos palat regal din secolul al 17-lea, compus din numeroase apartamente şi situat în inima Londrei, a trăit prinţesa Diana, în timpul căsniciei cu prinţul Charles, din 1981, şi ulterior, după divorţ, până la sfârşitul vieţii sale, într-un accident de maşină, în 1997. Astfel, fiii ei, William şi Harry, au crescut la Kensington.

Prinţul William, al doilea succesor la tronul Marii Britanii, şi soţia sa îşi vor amenaja la Kensington un apartament care a fost ocupat înainte de prinţesa Margaret, sora reginei, până la moartea acesteia, în 2002. În prezent, o parte din acest apartament găzduieşte expoziţii.

De altfel, o parte a palatului Kensington, înconjurat de un parc cu acelaşi nume, este deschisă pentru vizitare, zona respectivă - State Rooms - fiind în administrarea unui ONG, în timp ce

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicuşor Dan, după afirmaţiile Serviciului rus de Informaţii Externe: Primul act public oficial prin care Rusia intervine în sprijinului unui candidat / Un semnal de alarmă extrem de important pentru tot statul român

News.ro acum 44 minute
Candidatul independent în alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan afirmă, marţi, că ultimele declaraţii ale Serviciului rus de Informaţii Externe reprezintă ”primul act public oficial prin care Rusia intervine în sprijinului unui candidat”, ceea ce este

"Votul pentru Georgescu, o batjocură la adresa celor care au murit în 1989". Atac dur al lui Burduja după ce candidatul suveranist a declarat că vrea România afară din UE și NATO

Ziare.com acum 53 minute
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, l-a atacat marţi, 4 martie, într-o postare pe pagina personală de Facebook pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu. Burduja a spus despre Georgescu că nu mai las

Elena Lasconi, lider USR, reacţionează la comunicatul serviciului rus de informaţii externe. „Rusia a ajuns să îl susţină pe faţă şi oficial pe Călin Georgescu. Sper că Ministerul nostru de Externe l-a chemat deja pe ambasadorul Federaţiei Ruse pentru explicaţii

Ziarul Financiar acum 36 minute
Elena Lasconi, lider USR, reacţionează la comunicatul serviciului rus de informaţii externe. „Rusia a ajuns să îl susţină pe faţă şi oficial pe Călin Georgescu. Sper că Ministerul nostru de Externe l-a chemat deja pe ambasadorul Federaţiei Ruse pent

Călin Georgescu a pierdut la Tribunalul UE, unde a cerut instanţei să oblige Guvernul la reluarea turului doi

News.ro acum 44 minute
Călin Georgescu a pierdut procesul la Tribunalul UE, care i-a respins acţiunea prin care a cerut reluarea turului doi al alegerilor prezidenţiale, anunţă G4Media. Tribunalul i-a respins acţiunea şi nu s-a pronunţat pe cerere, iar în ordonanţa de res

Viktor Orban se întâlnește cu Emmanuel Macron la Paris pentru a discuta despre războiul din Ucraina înaintea summitului UE

Ziua Constanta acum o ora
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunțat că se va deplasa miercuri la Paris pentru o întrevedere cu președintele francez Emmanuel Macron, la invitația acestuia, în ajunul summitului UE de la Bruxelles. Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunțat

Primele informații despre magistratul care l-a ajutat pe Călin Georgescu: „E încă în activitate” / Ce spune procurorul general

HotNews acum 2 ore
Magistratul acuzat că l-a favorizat pe Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale urmărit penal sub control judiciar pentru șase infracțiuni, este încă „în activitate”, a anunțat marți Alex Florența, procurorul general al României, conform Ne

MAE afirmă că ultimele declarații de la Moscova privindu-l pe Călin Georgescu fac parte din „seria de acțiuni hibride desfășurate pentru a submina democrația în România”

HotNews acum o ora
„Afirmațiile recente ale serviciilor rusești sunt ridicole și complet neavenite”, transmite Ministerul român de Externe după ce Serviciul rus de Informații Externe a acuzat liderii UE că „se află în mod evident” în spatele dosarului în care Călin Ge

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Elena Lasconi, noi declarații privind retragerea candidaturii în favoarea lui Bolojan: „A spus că nu doreşte, dar probabil că vrea să fie împins în faţă”

HotNews acum 37 minute
Președinta USR a declarat, marți, că a avut o discuție cu Ilie Bolojan pe tema unei posibile candidaturi ale președintelui interimar la alegerile din mai, spunând că acesta i-a comunicat că nu își dorește acest lucru, însă ea crede că „vrea să fie î

Marcel Ciolacu: Faptul că un serviciu secret al Rusiei se poziționează față de decizii ale autorităților române este de netolerat! / Rusia nu poate transmite autorităților române pe cine să ancheteze și pe cine nu / Rusia nu poate dicta pe cine să aleagă românii și pe cine nu

G4Media acum o ora
Premierul României a reacționat dur într-o postare pe pagina personală de Facebook față de susținerile neprobate ale Serviciului de Informații Externe al Rusiei, potrivit cărora decizia procurorilor români de a-l ancheta penal pe Călin Georgescu „es

Vremea

București
acum

mar.

2°/10°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

mar.

2°/8°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°