Reprezentanţii Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia şi cei ai Primăriei Balş au semnat vineri patru contracte de finanţare pentru modernizarea oraşului Balş. Aproximativ 27 milioane lei costă lucrările.
Oraşul Balş se va putea mândri, la finalul investiţiei, cu străzi proaspăt reabilitate şi cu un cartier modern.
Unul dintre contracte vizează modernizarea străzii Mâineşti. Acesta are o valoare de peste 2,1 milioane lei şi presupune reabilitarea a 1,308 kilometri de drum, 150 metri trotuare şi patru podeţe. Va fi modernizată şi strada Teiş cu 3,7 milioane lei. Prin implementarea acestui proiect, vor fi reabilitaţi 2,8 kilometri de stradă cu sistem rutier nerigid şi asfalt în două straturi.
Cartier modern
Al treilea proiect presupune montarea unor camere de supraveghere în cartierul „Oraşul nou“ din Balş. Vor fi achiziţionate şi instalate 10 camere video pentru asigurarea siguranţei şi securităţii în spaţiile publice. Valoarea contractului depăşeşte 900.000 lei. Acelaşi cartier va fi reabilitatat şi reamenajat cu peste 20 milioane lei. Proiectul vizează modernizarea unor spaţii publice precum alei carosabile, trotuare, alei pietonale, locuri de joacă, parcări şi puncte de colectare a gunoiului.
Proiectele au fost depuse în cadrul Programului Operaţional Regional şi fac parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) al oraşului Balş. Cele patru contracte au o valoare totală de 27.393.775 lei.