Nicolae Paulescu a fost un savant genial, martirizat fără ruşine şi milă. Mai întâi, i s-a furat invenţia care a salvat milioane de vieţi: insulina. Apoi i s-a furat şi demnitatea stiinţifică, printr-o gravă acuzaţie de antisemitism. Iar acum i se ia dreptul la o casă memorială. Locuinţa lui se degradează de la an la an, fără ca autorităţile să ia măsuri.

Undeva nu departe de centrul Bucureştiului, la intersecţia dintre străzile Radu Calomfirescu şi Hristo Botev se află casa marelui profesor Nicolae Paulescu.

Un gard din fier forjat desparte strada de spaţiul interior al unei curţi pavate cu piatrăşi de scările monumentale, amintind de un conac. Dacă treci acum pe lângă casă, nu ai de unde săştii că este de fapt un monument.

Plăcuţa memorială a fost furată în urmă cu două luni. Odată ce am trecut de uşile monumentalele, pare că facem un salt în timp în istorie. Pereţii sunt tapetaţi de imense portrete pictate în ulei, care aparţin familiei, zeci de obiecte de artă răspândite pretutindeni, ca într-un adevărat muzeu.

Într-un colţ se află bustul savantului, lucrat în bronz de marele sculptor Paciurea, iar în capătul salonului, se zăreşte biroul în care a lucrat profesorul.

Aici, în casa cu geamuri bombate, se aduna toată spuma intelectuală a Bucureştiului acelor timpuri, de la medici precum Mina Minovici şi Victor Babeş până la sculptori ca Dimitrie Paciurea şi Ion Jalea, pictori ca Artachino - cel care i-a făcut portretul -, scriitori precum Delavrancea şi istorici precum Nicolae Iorga. Dar casa este valoroasăşi datorită elementelor sale arhitecturale.

Din păcate, autorităţile s-au arătat prea puţin sau chiar deloc interesate să conserve casa în care omul de ştiinţă Nicolae Paulescu a redat multor bolnavi din lume dreptul la viaţă.

Monumentul funerar al savantului Paulescu, d