Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Îl mai ţineţi minte pe Iustin, câştigătorul ediţiei a doua a emisiunii "Big Brother"? S-a lăsat de afaceri şi trăieşte din pictură. Vezi cu ce lucrări se laudă

Publicat in Cancan, duminică 6 noiembrie 2011 ·

În 2004, Iustin Ghiţă a fost ales de public câştigător al marelului premiu "Big Brother" în valoare de 75.000 de euro, primind 51% din voturile date celor patru finalişti.

După ce a încercat să investească banii obţinuţi de pe urma concursului, dar şi alţii din Fonduri Europene, într-o afacere în domeniul agroturistic, Iustin ne-a povestit că pentru el afacerile sunt de domeniul trecutului şi că momentan se întreţine financiar cu ajutorul picturii.

Bărbatul a realizat de-a lungul timpului mai multe expoziţii, iar în momentul de faţă se pregăteşte pentru alta în afara ţării.

"Singurul lucru care mă interesează şi mă întregeşte, în afara vieţii sentimentale, este ceea ce a vrut probabil şi Dumnezeu să fac: pictura. În urma multor ezitări şi diferitelor încercări pragmatice, am realizat că doar într-un fel pot fi cu adevărat întreg şi mai aproape de fericire. Să fac ce-mi place şi să trăiesc din ce-mi place. Mie îmi place arta... respir, mănânc, simt prin arta mea", a declarat Iustin pentru cancan.ro.

Bărbatul, care nu mai locuieşte în România, susţine că, după "Big Brother", a preferat să rămână în anonimat şi să nu se expună presei. De când s-a terminat show-ul s-a dedicat în exclusivitate picturilor sale. "«Big Brother» a fost un test pentru mine. Mai mult în sensul de cât rezist să nu fiu influenţat de noile oportunităţi, să cad într-un fals vedetism. Nu m-a schimbat cu nimic, mai mult mi-a întărit convingerile şi cărările mai vechi. Am fost în pericol să-mi placă să fiu recunoscut, lăudat, aplaudat, dar, în scurt timp, am alimentat un fel de repulsie şi aproape o formă de timiditate ca reacţie la aprecieri", a mai povestit Iustin.

Lucrările sale se vând şi pe site-urile specializate, cu preţuri situate în jurul a 50 de euro format print, iar preţul unui tablou ajunge undeva la câteva mii de euro.

Îl mai ţineţi minte pe p

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atenţionare de călătorie în Italia! Cod galben pentru ploi în Sicilia

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană, Sicilia, că Departamentul de Protecție Civilă a emis avertizări de cod galben pentru ploi în zona de est a i

Silviu Prigoană a fost înmormântat în mare secret! Familia a făcut anunțul oficial. Cum arată mormântul

Cancan acum 57 minute
Silviu Prigoană fost înmormântat! Cunoscutul antreprenor și fondator al postului de televiziune Realitatea a fost condus pe ultimul drum joi, în cadrul unei ceremonii discrete. După eveniment, familia a emis un comunicat oficial în care a oferit det

Agent secret, concediat după ce a folosit casa din Hawaii a familiei Obama în scop personal

Mediafax acum 2 ore
Un agent al Serviciului Secret din SUA, însărcinat cu protecţia fostului preşedinte Barack Obama, şi-a încălcat în mod conştient şi repetat îndatoririle în timp ce încerca să cucerească o iubită. El trăia o viaţă dublă, potrivit unui nou memoriu al

Lasconi cere ca Parchetul General să se autosesizeze în privinţa întâlnirii lui Simion cu agenţi GRU

Mediafax acum 2 ore
„Ciolacu, Ciucă şi Iohannis se joacă cu focul pe lângă cisterna cu gaz rusesc. (...) Astăzi asistăm la o şaradă făcută în jurul lui George Simion de către coaliţia PSD-PNL şi sateliţii ei. Disperarea este prea mare. Această caracatiţă care de 35 de

Educatoare la o grădiniţă din Bucureşti, urmărită penal pentru purtare abuzivă. Femeia ar fi ”lovit, smucit, tras sau împins” şase copii

News.ro acum 2 ore
O educatoare la o grădiniţă din Sectorul 1 al Capitalei este urmărită penal pentru purtare abuzivă. Femeia este acuzată că a ”lovit, smucit, tras sau împins” şase copii şi a fost plasată sub control judiciar, cu interdicţia de a profesa pe perioada

André Rieu va concerta în 2025 la Cluj-Napoca

News.ro acum 2 ore
Celebrul violonist şi dirijor André Rieu va concerta la Sala Polivalentă BTarena din Cluj-Napoca, în 13 şi 14 noiembrie 2025. Biletele vor fi puse în vânzare începând de joi, 21 noiembrie 2024, ora 12.00 şi vor putea fi achiziţionate exclusiv din re

Alexandra Huțu, deputat PSD și candidat pentru Senat despre soluțiile deja identificate din 2022 pentru reluarea investiției Barajului Vârfu Câmpului

Botosani News acum 38 minute
„Mă bucur că PNL Botoșani a reacționat la ultima mea interpelare și i-a dat undă verde colegului lor, ministrul Mediului, să implementeze soluția la problema apei din Botoșani, pe care i-am indicat-o încă din 2022 împreună cu specialiștii din minist

Expoziția de pictură și grafică „Salonul de toamnă”, la Botoșani

Botosani News acum 53 minute
Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 17-29 noiembrie 2024, în spațiul Colecției de Artă (Piața Revoluției, nr. 12), expoziția „Salonul de toamnă”. Vor fi expuse lucrări de pictură și grafică, cu teme liber alese, semnate de 13 artiști bo

Controale ale Poliţiei Locale pe mijloacele de transport din Timişoara

Timpolis acum o ora
Foto: Poliţia Locală Timişoara Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Siguranța Transportului Urban au organizat miercuri, 13 noiembrie, o amplă acțiune pe mijloacele de transport în comun care deservesc zona centrală a Timişoarei, dar și zon

Accident cu 11 mașini pe autostrada A3, lângă Ploiești. Traficul continuă să fie blocat

Libertatea acum 4 ore
Un accident rutier în care au fost implicate 11 mașini în care se aflau 26 de oameni a avut loc, joi dimineață, pe autostrada A3, lângă Ploiești, și a fost activat planul roșu de intervenție.

Vremea

București
acum

joi

5°/7°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

3°/9°
Iasi
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/9°
sâm.

3°/10°
dum.

2°/11°
Constanta
acum

joi

6°/10°
vin.

7°/8°
sâm.

5°/8°
dum.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/4°
vin.

-2°/5°
sâm.

-2°/6°
dum.

-1°/7°
Timisoara
acum

joi

-0°/5°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/7°
dum.

0°/9°