Toată lumea ştie câte ceva despre Grecia. Într-un fel sau altul, încă din şcoala primară, copiii descoperă imaginile antichităţii greceşti, cu monumentele, eroii şi zeii ei, şi mai ales faptul că aceasta constituie fundamentul civilizaţiei europene. Milioane de europeni se duc anual în vacanţă în Grecia şi se îndrăgostesc de frumuseţile acestei ţări. Insulele greceşti, bucătăria grecească, muzica şi temperamentul acestui popor, toate acestea şi alte şi alte detalii ne fac să credem că această ţară ne este familiară, că o cunoaştem de fapt dintotdeauna.
De un an de zile însă europenii, şi mai ales vestul Europei, descoperă o nouă faţă a Greciei, marcată în primul rând de enorma sa datorie publică de peste 350 de miliarde de euro. Germanii, cărora le place atât de mult să meargă la soare în Peloponez sau în insulele Ciclade, când au auzit cât de îndatorată este această ţară, s-au supărat foc pe ea. Cancelara Angela Merkel a considerat, într-o primă fază, că modul în care s-a gestionat Grecia de la intrarea sa în zona euro este inadmisibil şi că trebuie dată afară din acest club. Nu se poate să comiţi asemenea greşeli, să accepţi un asemenea laxism, să închizi ochii la atâta corupţie fără să fii pedepsit, cam aceasta a fost prima reacţie a Berlinului.
Mediile de informare au încercat apoi să înţeleagă şi să explice publicului european cum de a ajuns Grecia în pragul falimentelui. Iar pe fondul acestui efort occidentalul de rând a descoperit cu stupoare că Grecia este de fapt o ţară în care persistă nişte arhaisme total incompatibile cu modernitatea şi chiar cu ideea de apartenenţă la Uniunea Europeană.
În Franţa, presa a publicat în ultimile luni dosare din ce în ce mai substanţiale, mai detaliate şi mai critice în legătură cu câteva din marile anomalii ale acestui stat şi ale administraţiei de la Atena. Cum este posibil, se întreabă presa franc
