Tolontan scrie o serie de observaţii bune despre presa românească (şi străină). Şi cred că merită adăugate nişte note.
Se naște o disproporție anormală într-o societate democratică între cîinele de pază, tot mai mic, și cei la care al ar trebui să latre și care umblă cu Hummerul.
Asta e principala teză. subscriu cu amîndouă mîinile pentru că inegalitatea asta se simte nu doar în raportul presă-putere. Ci şi în raportul presă – piaţă de publicitate. Ca să fiu mai precis, s-a dereglat profund felul în care presa îşi vinde produsul (in Vest se tot cauta solutii, la noi se mai cauta si solutii inedite). Nici măcar nu mai avem de-a face cu contracte tipice de stat, măcar pe alea stiam cum să le luam. Să dăm un exemplu.
Citiţi acest articol de pe hotnews (am ales exemplul ăsta pentru că îmi susţinea teza perfect şi pentru că vine dintr-un loc unde s-a vorbit mult despre corectitudinea presei, dar putem găsi peste tot cazuri asemănătoare).
Ce e el? E publicitate, e notat cu “P”. Dar e şi un straniu text în care se foloseşte rama de interviuri a siteului şi un politician local îşi vede liniştit de frecuşurile cu inamicii politici. Fiind “P”, nici nu mai e nevoie să aflăm ce au de spus şi cealaltă parte. Deci aici l-aş completa pe Tolontan cu următoarea constatare: nu e complet să spui că piere informaţia şi creşte comentariul; ci că piere jumătatea de informaţie (aia care echilibra articolele), iar comentariul rămîne ori formă de apărare, ori pur şi simplu o altă formă de advertorial.
Tot în acest caz, oare cine a plătit? A plătit Florin Aurelian Popescu – omul sau autoritatea locală (presedinte CJ Dambovita)? Să nu-mi spuneţi că a plătit omul-Florian ca să deblocheze o situaţie administrativă unde e sef politicianul-Florian? Dar dacă e din bani publici ca să atace alţi oameni desemnaţi democratic în CJ? – durerea lui e că 18 din USL îi blochea
