Odată cu modernizarea Pieţei Teatrului a dispărut şi refugiul din staţia de autobuz. Ar fi fost în disonanţă cu investiţia lăudabilă a Primăriei, obturând şi priveliştea spre lăcaşul de cultură. În aşteptarea unui mijloc de transport avem ce admira, ascultând la căşti, un post de radio particular ce transmite muzică antrenantă. Nu plouă, nu ninge, un pic trage curentul dinspre Mureş, dar e frumos sub cerul înstelat.
Nu aş fi remarcat lipsa refugiului din Piaţa Teatrului, dacă nu aş fi fost nevoită să „hibernez” sâmbătă seara într-o staţie de autobuz în Dâmbu Pietros. Şi cum e românul, veşnic nemulţumit, dacă refugiul nu lipsea de acolo, am găsit altceva de reproşat. Vă mai amintiţi că refugiile, imediat după ce au fost instalate, aveau montate pe lateral câte un ecran ce arăta ora exactă şi ce mijloc de transport urma să vină peste câte minute? Au făcut mare senzaţie la vremea respectivă, până şi ziarele centrale scriau despre panourile electronice! Aveau un iz occidental, un dram de civilizaţie. Apoi în scurt timp, cum orice minune ţine doar trei zile, au început problemele. Mai întâi ceasul arăta ora exactă de pe alte meleaguri, de la o staţie la alta timpul rămânea în urmă sau o lua prea înainte! Nu a trecut mult şi în loc de mersul autobuzelor apărea un anunţ că se lucrează la remedierea defecţiunilor, apoi ecranele s-au stins, rămânând ca nişte ochelari negri de nevăzători pe faţa galbenă a refugiului! Sâmbătă seara, aşteptându-l pe Godot, mi-am imaginat ecranul iluminat, arătându-mi vesel ora exactă: 22.00, dedesubt: A 23 …5 minute, M 44…a plecat…
Odată cu modernizarea Pieţei Teatrului a dispărut şi refugiul din staţia de autobuz. Ar fi fost în disonanţă cu investiţia lăudabilă a Primăriei, obturând şi priveliştea spre lăcaşul de cultură. În aşteptarea unui mijloc de transport avem ce admira, ascultând la căşti, un post de radio particular ce tr
