Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Silvio Berlusconi a adormit de două ori în timpul summit-ului G20 de la Cannes

Publicat in Romania Libera, duminică 6 noiembrie 2011 ·

Liderii lumii s-au uitat cu groază cum premierul italian, Silvio Berlusconi, a adormit de două ori în timpul summit-ului G20 de la Cannes, în timp ce ei discutau despre cum să împiedice Italia să devină următoarea victimă a crizei din zona euro, comentează Mail on Sunday în ediţia electronică, citat de Mediafax.

Berlusconi, în vârstă de 75 de ani, a fost înghiontit de două ori de oficiali, pentru a fi trezit din somn. El a aţipit în timp ce Barack Obama, David Cameron, Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy, între alţii, îl îndemnau să facă mai mult pentru a-şi salva ţara de la faliment.

Frustraţi de indecizia sa, ei l-au umilit, oligându-l să permită unor inspectori de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) să verifice datele economice ale Italiei, pentru a preveni să o apuce pe urmele Greciei, comentează publicaţia britanică.

"Există o îngrijorare tot mai mare în legătură cu faptul că Berlusconi nu deţine controlul asupra a ceea ce se petrece în Italia. A adormit de două ori în timpul discuţiilor. I-a alarmat foarte tare pe oficialii săi. Au fost nevoiţi să îl trezească cu un ghiont. Ceilalţi oficiali nu au avut cum să nu observe", a declarat un diplomat care a participat la discuţii.

În timp ce Berlusconi era înghiontit la Cannes, inamicii săi politici, tot mai numeroşi, discutau despre înlăturarea sa de la putere, iar mii de persoane au participat, sâmbătă, la un miting împotriva Guvernului său, la Roma.

De asemenea, doi parlamentari au demisionat din grupul politic al lui Berlusconi, care a rămas cu 314 mandate din cele 630 din Camera Deputaţilor, iar şase foşti aliaţi au făcut apel la "o nouă etapă politică şi un nou Guvern".

Înainte să plece de la Cannes, Berlusconi a respins îndemnurile de a demisiona, dar se confruntă cu un important vot asupra bugetului, marţi, şi riscă un vot de neîncredere, miercuri, asupra pla

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicuşor Dan, după afirmaţiile Serviciului rus de Informaţii Externe: Primul act public oficial prin care Rusia intervine în sprijinului unui candidat / Un semnal de alarmă extrem de important pentru tot statul român

News.ro acum 33 minute
Candidatul independent în alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan afirmă, marţi, că ultimele declaraţii ale Serviciului rus de Informaţii Externe reprezintă ”primul act public oficial prin care Rusia intervine în sprijinului unui candidat”, ceea ce este

"Votul pentru Georgescu, o batjocură la adresa celor care au murit în 1989". Atac dur al lui Burduja după ce candidatul suveranist a declarat că vrea România afară din UE și NATO

Ziare.com acum 41 minute
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, l-a atacat marţi, 4 martie, într-o postare pe pagina personală de Facebook pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu. Burduja a spus despre Georgescu că nu mai las

Elena Lasconi, lider USR, reacţionează la comunicatul serviciului rus de informaţii externe. „Rusia a ajuns să îl susţină pe faţă şi oficial pe Călin Georgescu. Sper că Ministerul nostru de Externe l-a chemat deja pe ambasadorul Federaţiei Ruse pentru explicaţii

Ziarul Financiar acum 24 minute
Elena Lasconi, lider USR, reacţionează la comunicatul serviciului rus de informaţii externe. „Rusia a ajuns să îl susţină pe faţă şi oficial pe Călin Georgescu. Sper că Ministerul nostru de Externe l-a chemat deja pe ambasadorul Federaţiei Ruse pent

Călin Georgescu a pierdut la Tribunalul UE, unde a cerut instanţei să oblige Guvernul la reluarea turului doi

News.ro acum 33 minute
Călin Georgescu a pierdut procesul la Tribunalul UE, care i-a respins acţiunea prin care a cerut reluarea turului doi al alegerilor prezidenţiale, anunţă G4Media. Tribunalul i-a respins acţiunea şi nu s-a pronunţat pe cerere, iar în ordonanţa de res

Viktor Orban se întâlnește cu Emmanuel Macron la Paris pentru a discuta despre războiul din Ucraina înaintea summitului UE

Ziua Constanta acum 52 minute
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunțat că se va deplasa miercuri la Paris pentru o întrevedere cu președintele francez Emmanuel Macron, la invitația acestuia, în ajunul summitului UE de la Bruxelles. Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunțat

Primele informații despre magistratul care l-a ajutat pe Călin Georgescu: „E încă în activitate” / Ce spune procurorul general

HotNews acum 2 ore
Magistratul acuzat că l-a favorizat pe Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale urmărit penal sub control judiciar pentru șase infracțiuni, este încă „în activitate”, a anunțat marți Alex Florența, procurorul general al României, conform Ne

MAE afirmă că ultimele declarații de la Moscova privindu-l pe Călin Georgescu fac parte din „seria de acțiuni hibride desfășurate pentru a submina democrația în România”

HotNews acum o ora
„Afirmațiile recente ale serviciilor rusești sunt ridicole și complet neavenite”, transmite Ministerul român de Externe după ce Serviciul rus de Informații Externe a acuzat liderii UE că „se află în mod evident” în spatele dosarului în care Călin Ge

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Elena Lasconi, noi declarații privind retragerea candidaturii în favoarea lui Bolojan: „A spus că nu doreşte, dar probabil că vrea să fie împins în faţă”

HotNews acum 25 minute
Președinta USR a declarat, marți, că a avut o discuție cu Ilie Bolojan pe tema unei posibile candidaturi ale președintelui interimar la alegerile din mai, spunând că acesta i-a comunicat că nu își dorește acest lucru, însă ea crede că „vrea să fie î

Marcel Ciolacu: Faptul că un serviciu secret al Rusiei se poziționează față de decizii ale autorităților române este de netolerat! / Rusia nu poate transmite autorităților române pe cine să ancheteze și pe cine nu / Rusia nu poate dicta pe cine să aleagă românii și pe cine nu

G4Media acum o ora
Premierul României a reacționat dur într-o postare pe pagina personală de Facebook față de susținerile neprobate ale Serviciului de Informații Externe al Rusiei, potrivit cărora decizia procurorilor români de a-l ancheta penal pe Călin Georgescu „es

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

11°
mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°