Update: Au început discuţiile dintre premierul Papandreou şi liderul opoziţiei, în prezenţa preşedintelui Papoulias. În urma acestor discuţii, ar trebui să existe un acord privind formarea unui guvern de uniune naţională, care să scoată ţara din criză, relatează Agerpres.
Liderul opoziţiei elene conservatoare, Antonis Samaras, a acceptat invitaţia premierului Georgios Papandreou de a avea o întâlnire în cursul serii de duminică, în prezenţa şefului statului, a indicat o sursă din cadrul formaţiunii sale Noua Democraţie, relatează Agerpres, care citează AFP.
Întâlnirea ar putea debloca un acord pentru formarea unui guvern de coaliţie care să scoată Grecia din criză.
Potrivit guvernului elen, această întâlnire care vizează 'explorarea rapidă a posibilităţii unei înţelegeri', a fost fixată pentru 18,30 GMT, după două zile de declaraţii controversate între cei doi oameni politici.