Economiştii băncii UBS şi-au prezentat deja previziunile în ceea ce priveşte evoluţia economiei în următorii doi ani.
Raportul întocmit de Larry Hatthaway, Paul Donovan, Andrew Cates şi Christine Li identifică trei teme principale pentru 2012 şi 2013, scrie Business Insider:
• Tensiunile interne implică nu numai criza din Europa, ci şi apariţia unor grupuri precum Tea Party şi Occupy Wall Street, care au coincis cu un colaps al sprijinului pentru oficialii aleşi. Guvernele slabe vor lansa politici incoerente, care vor avea tot felul de ramificaţii economice.
• În economiile dezvoltate se va înregistra o rată ridicată a şomajului, iar capacitatea slabă de producţie va reprezenta un obstacol pentru creşterea economică şi majorarea salariilor.
• Pieţele emergente vor fi susţinute de rezultate tot mai bune
Previziuni specifice pentru economie în 2012 şi 2013
- Creşterea mondială a PIB va fi de 3,1% în 2012 şi de 3,4% în 2013;
- Zona euro va fi în recesiune la începutul anului viitor. În 2013, zona euro va înregistra o creştere de doar 1%;
- Statele Unite vor evita recesiunea;
- Economiile emergente vor adopta mai multe stimulente fiscale şi monetare şi îşi vor menţine tendinţă de creştere;
- Unul dintre cele mai mari riscuri ale anului viitor îl reprezinta pericolul intensificării crizei din zona euro.