Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Proteste de amploare la Roma. Silvio, pleacă!

Publicat in Adevarul, duminică 6 noiembrie 2011 ·

Cel puţin zece mii de italieni, cei mai mulţi susţinători ai partidelor de opoziţie, au protestat ieri la Roma, cerându-i premierului Silvio Berlusconi să demisioneze.Este doar începutul unei săptămâni de mitinguri, care începe luni cu o grevă a transportatorilor.

,,Silvio, pleacă!", ,,Ruşine, ruşine, Berlusconi dă-ţi demisia". Mesajul opoziţiei italiene de centru-stânga (Partito Democratico - PD), care a scos în stradă, în Piaţa San Giovanni din Roma peste zece mii de oameni, a fost clar.

Vor demisia lui Berlusconi

,,Cu cât pleacă mai repede de la conducerea ţării, cu atât mai bine", au strigat demonstranţii sub impresia summitului G20 de la Cannes unde Italia a fost arătată cu degetul pentru că nu a aplicat măsurile necesare pentru diminuarea crizei datoriilor, care ameninţă s-o transforme într-o nouă Grecie.

Liderul opoziţiei de centru-stânga, Pierluigi Bersani

Opoziţia se pregăteşte de guvernare

Liderul PD, Pierluigi Bersani, a anunţat că partidul său negociază deja cu alte formaţiuni de opoziţie pentru formarea unui nou Guvern. ,,Promitem să aducem Italia, acolo unde îi este locul", a declarat el în faţa mulţimii. La proteste au luat parte mai mulţi reprezentanţi ai social-democraţilor din Germania şi Franţa.

Il Cavaliere nu ,,abdică"

Neconvingător pentru Il Cavaliere. Premierul italian, Silvio Berlusconi (75 de ani), a dezminţit vehement sâmbătă seară orice speculaţii privind demisia sa. El a ironizat guvernele postbelice din Italia care au stat la putere ,,în medie 11 luni". ,,Sunt dezolat că îi decepţionez pe nostalgicii Primei Republici, când guvernele durau în medie 11 luni", a declarat el. Începând de luni, în Italia vor fi organizate o serie de greve şi proteste care vor afecta traficul rutier şi aerian.

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO de la protest

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 2 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Elena Lasconi: „Este posibil un dialog cu PSD. Un guvern de uniune națională după alegerile parlamentare e FOARTE POSIBIL”

Gandul acum 38 minute
Elena Lasconi a declarat, în direct la Observator, că va purta discuții cu partidele politice care doresc să păstreze țara pe drumul european și euroatlantic, inclusiv cu Partidul Social Democrat, și că nu exclude un guvern de uniune națională. Lasc

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum o ora
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 6 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum 2 ore
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 6 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 4 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Ţările nordice, ţările baltice şi Polonia vor spori sprijinul şi muniţia pentru Ucraina

News.ro acum 36 minute
Statele nordice, ţările baltice şi Polonia au anunţat miercuri că în lunile următoare vor spori sprijinul pentru Ucraina, inclusiv pentru industria de apărare a ţării, şi vor investi în punerea la dispoziţie a mai multor muniţii, relatează Reuters.

A treia seară de proteste naţionale împotriva lui Călin Georgescu

Mediafax acum 33 minute
Mii de tineri protestează în marile oraşe din România împotriva lui Călin Georgescu, candidatul la preşedinţie, după ce a câştigat primul tur al alegerilor. Protestatarii scandează lozinci precum „O ţară ca afară nu e legionară” şi „România, nu uita

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

5°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/7°
joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°