Ziarul „Adevărul“ începe, luni, publicarea poveştilor celor mai iubiţi doctori din Capitală, în ordine inversă, începând cu locul 5! Prima poveste este cea a unui chirurg de renume mondial, expert incontestabil în domeniul său, personal de film ce a demonstrat că „imposibilul“ nu există!
Dincolo de faptul deloc de ignorat că sunt toţi experţi de renume mondial în specializările lor, cei cinci doctori au fost aleşi de cetăţeni, reprezentanţi ai unor fundaţii care activează în domeniul sănătăţii şi de membrii redacţiei ziarului „Adevărul“.
Fiecare a obţinut sute de voturi, iar departajarea între ei a fost un exerciţiu foarte greu, pentru că toţi, fără excepţie, au pus medicina românească în rândul celor mai bune şcoli din lume.
Primul pe lista celor mai buni
Primul pe această listă a excelenţei în medicina bucureşteană este un profesor universitar doctor care are la activ, printre zeci de mii de operaţii, două premiere mondiale absolut incredibile!
Crede, cu modestie, că povestea sa e aproape banală, dar nu are dreptate. Mai mult chiar, distinsul personaj a ajuns subiect de film! Stai cu ochii pe site-ul bucuresti.adevarul.ro pentru a afla incredibila poveste a unui chirurg care demonstrează că „imposibilul“ nu există!
"În chirurgie rezultatele se văd imediat! Şi sunt notabile. De asta chirurgii sunt renumiţi", ne-a declarat el. Cumpără ziarul "Adevărul" sau intră pe site după ora 10.00, pentru a vedea cine este doctorul citat.
Citeşte, spune-ţi pe site părerea despre povestea chirurgului şi încearcă să ghiceşti cine va fi următorul medic al cărui story îl vom publica!