Olanda reprezintă pentru întreaga lume un miracol social și economic. Deși este una din țările în care salariații petrec cel mai puțin timp la serviciu, Olanda este extrem de productivă, balanța comercială este pe plus, iar din punct de vedere al calității vieții se află pe unul din primele locuri în lume. Cum au fost posibile toate acestea? Sursa: SHUTTERSTOCK
În 1982, reprezentanții angajaților și salariaților au semnat convenția de la Wassenaar, prin care sindicatele acceptau salarii mai mici, în schimbul reducerii orelor de muncă și creșterii locurilor de muncă în sistem part-time.
Pactul a pus capăt presiunilor inflaționiste și a dat naștere unei economii care a fost denumită de atunci ”miracolul olanez”, scrie Bloomberg. Rata șomajului a scăzut de la 12 la 5%. Numărul celor care lucrau part-time a crecut puternic.
Media orelor de lucru dintr-o săptămână a scăzut cu 3 ore. Olandezii, în timp continuau să muncească din greu, au început să ia tot mai în serios și timpul liber.
În 2000, parlamentul olandez a aprobat legea privind ajustarea orelor de muncă. Potrivit legii, angajatorii pot refuza salariaților să treacă de la un regim-full time la unul part-time, doar dacă probează faptul că această reducere a timpului de muncă ar crea prejudicii serioase firmei.
Angajații care lucrează part-time își păstrează joburile, ca și oportunitățile de promovare și plata pe oră. Se păstrează de asemenea asigurarea de sănătate, precum și dreptul la concediu în caz de boală, la pensie și vancanță. Legea îi ajută enorm pe părinți, care trebuie să aibă grijă de copii.
În 2007, un studiu Unicef poziționa calitatea vieții copiilor din Olanda pe primul loc în lume. Olanda este un exemplu cât se poate de convingător că o economie care funcționează foarte bine poate coexista cu un număr rezonabil de ore de muncă. @N