Voinţa şi-a depăşit adversara, care a intrat în zona roşie a clasamentului
Click aici pentru VIDEO! Şumudică a semnat cu Braşovul la mijlocul săptămînii şi le-a cerut jucătorilor determinare şi angajament, după asemănarea sa. Două capitole la care "stegarii" au rămas ieri repetenţi în partida cu sibienii, care au făcut tot posibilul pentru a scăpa de zona fierbinte a clasamentului. Sergiu Bar a fost primul din tabăra gazdelor care a pus în pericol poarta lui Felgueiras, dar mingea expediată de acesta cu capul a trecut peste poartă (11). Debusolaţi, oamenii lui Şumudică nu au contat deloc în prima repriză şi au expediat primul şut pe poartă de-abia la mijlocul părţii secunde!
Chiar dacă nu a strălucit în primul mitan, Sibiul a păşit mai motivat la reluare, iar Lukanovici l-a încurcat pe Viveiros (49), suficient ca lusitanul să-şi introducă mingea în propria poartă după centrarea căpitanului Beza. Şumudică a simţit pericolul şi şi-a admonestat în permanenţă jucătorii, dar fără efect. Fundaşii săi au părut la fel de anemici, iar Iulian Popa a speculat la maximum, după ce Felgueiras s-a remarcat la şutul lui Lukanovici (73). Pe final, Ionescu a zguduit bara lui Miron cu un şut din afara careului şi l-a lăsat pe Moutinho (84) cu poarta goală, atacantul îndeplinind o simplă formalitate. A fost prea puţin însă pentru imaginea ştearsă a braşovenilor, depăşiţi în clasament de sibieni după partida de ieri.
"Aici sînt probleme mari de selecţie, unii nu merită să joace la Braşov. Din iarnă va exista un aspirator care se numeşte Şumudică şi va face curăţenie la această echipă. Trebuie să ne salvăm de la retrogradare"
Marius Şumudică, antrenor FC Braşov
"Am făcut un pas important în faţă. Am legat două victorii, iar acest lucru este foarte important pentru noi. Băieţii s-au autodepăşit astăzi, chiar dacă am tremurat pe