Referendumul privind desfiinţarea judeţului Constanţa s-a încheiat la ora 21.00, după ce procesul electoral a fost prelungit cu o oră, la cererea PSD şi PNL, iar procesele-verbale de la secţiile de votare vor fi centralizate de angajaţii Direcţiei de Evidenţa Persoanelor, aflată în subordinea CJ, scrie Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţean Constanţa, Laurenţiu Marin, a afirmat că după încheierea procesului electoral voturile sunt numărate în cadrul fiecărei secţii de votare, după care procesele-verbale vor fi transmise către Biroul Electoral.
El a mai spus că sacii cu buletinele de vot vor fi duşi la instanţele arondate localităţilor respective.
Procesele-verbale vor fi centralizate, la sediul Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţean, de către reprezentanţii Direcţiei Publice Judeţene de Evidenţă a Persoanelor, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Constanţa, care a organizat acest referendum.
Purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţean Constanţa, Laurenţiu Marin, a declarat că s-a recurs la această măsură în condiţiile în care reprezentanţii Direcţiei de Statistică, care ar fi urmat să centralizeze procesele-verbale, nu s-au prezentat la Biroul Electoral.
Laurenţiu Marin a susţinut că aceştia lucrează cu acelaşi soft folosit de Direcţia de Statistică şi că nu vor fi probleme în acest sens.
Rezultatele acestui referendum urmează să fie validate de către Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţean Constanţa.
Un număr de 515 secţii de votare din judeţul Constanţa au fost deschise, duminică, de la ora 8.00, pentru referendumul pe tema desfiinţării unităţii administrativ-teritoriale a judeţului Constanţa, fiind aşteptate la vot 632.776 de persoane.
Constănţenii au avut de răspuns cu DA sau NU la întrebarea "Sunteţi de acord cu desfiinţarea