Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul şef al IPJ Neamş, Aurelian Şoric, respins la examenul de barou cu media 4.34

Publicat in Romania Libera, duminică 6 noiembrie 2011 ·

Fostul şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ Aurelian Şoric a fost respins la examenul de primire în profesie ca avocat definitiv, acesta obţinând la probele scrise media 4.34, potrivit Mediafax.

Aurelian Şoric a susţinut cinci probe scrise în timpul acestui examen derulat în octombrie, potrivit informaţiilor postate pe Uniunea Naţională a Barourilor din România.

Fostul şef al IPJ Neamţ a obţinut notele 4.13 la Drept civil, 2.33 la Drept procesual civil, 6.00 la Drept penal, 5.25 la Drept procesual penal şi 4.00 la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

Cu media 4.34, Şoric a fost declarat respins la examen.

El a susţinut examenul la Centrul teritorial Iaşi la care au fost arondate barourile Iaşi, Vaslui, Suceava, Botoşani, Bacău, Neamţ.

Aurelian Şoric a deţinut funcţia de şef al IPJ Neamţ din 26 iunie 2006 până în 23 noiembrie 2010.

Comisarul Aurelian Şoric a fost judecat de Consiliul Superior de Disciplină, la solicitarea ministrului Internelor, pentru afirmaţiile şi comportamentul avute în urma asasinării lui Gheorghiţă Mararu, în 14 noiembrie 2010, şi pentru modul în care a condus IPJ Neamţ.

De asemenea, atât comisarul Şoric, cât şi adjuncţii săi şi alţi ofiţeri cu funcţii de conducere de la IPJ Neamţ au fost cercetaţi disciplinar pentru neregulile găsite în urma verificărilor Corpului de Control, printre care interesul scăzut pentru anchetarea celor trei grupări infracţionale din judeţ.

Şeful Poliţiei Române anunţa, ulterior, că în urma concluziilor anchetei făcute de Consiliul Superior de Disciplină, fostul şef al IPJ Neamţ Aurelian Şoric a fost destituit din Poliţie.

Potrivit rezultatelor anchetei Corpului de Control la Neamţ, Aurelian Şoric a acreditat, prin afirmaţiile făcute după asasinarea lui Gheorghiţă Mararu, ideea că Poliţia agreează cămătăria, subminând astfel încrederea popul

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă: „Sunt un candidat cu profesie, nu un candidat de profesie/ Contracandidații mei se portretizează așa cum sunt, nu așa cum trebuie”

HotNews acum 2 ore
Președintele PNL Nicolae Ciucă a afimat, la întâlnirea regională a PNL de la Timișoara, că „binomul PSD-AUR” recurge la „mașiniațiuni” astfel încât alegerile prezidențiale să fie câștigate de către cei care „puterea totală” în România. „Eu nu sunt c

Ciolacu: Mi-aş fi dorit o campanie electorală unde să vorbim despre programe, despre idei. Nu văd ca lucrurile să se schimbe, din abordările din acest moment. Casa politică nu a fost pe aşteptările românilor

News.ro acum o ora
Candidatul PSD pentru funcţia de preşedinte al României, Marcel Ciolacu, deplânge faptul că au trecut aproape trei săptămâni din campania electorală fără a se fi discutat, în spaţiul public, ideile şi programele propuse de candidaţi. „Nu văd ca lucr

VIDEO Şofer polonez de TIR, prins când circulă pe contrasens pe A1 Bucureşti-Piteşti. S-a ales cu amendă şi cu permisul suspendat

HotNews acum 2 ore
Un şofer de TIR, cetăţean polonez, a fost amendat de polițiști cu 3.000 de lei și a rămas fără permis de conducere, după ce a fost prins sâmbătă dimineață, 16 noiembrie, în timp ce circula pe contrasens pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, sensul s

Cazul băiatului mort în Spitalul din Târgu Jiu: Zeci de copii au fost operați anul acesta de chirurgi fără specializare chirurgie pediatrică

Ziare.com acum 37 minute
Zeci de copii cu vârste peste șapte ani au fost supuși unor intervenții chirurgicale, în cursul acestui an, în cele două secții de chirurgie ale Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, același spital unde un chirurg a refuzat să opereze un ado

Reacția VIRALĂ a unei jurnalistei kosovare, după meciul România-Kosovo. Ce scrie și presa din Serbia

Gandul acum 3 ore
Meciul România-Kosovo, din ETAPA a cincea a Ligii Națiunilor, a fost abandonat la scorul de 0-0, după ce oaspeții au plecat la vestiare, în prelungiri, fără să aibă acordul arbitrului. La scurt timp după meci, Qeqa Krelani, cea mai cunoscută jurnali

Youtuberul Jake Paul l-a învins pe legendarul pugilist Mike Tyson, prin decizie unanimă, într-un meci disputat în Texas - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Youtuberul Jake Paul l-a învins pe legendarul pugilist Mike Tyson prin decizie unanimă, câştigând vineri, în Texas, o luptă între generaţii la categoria grea, care nu a reuşit să se ridice la înălţimea aşteptărilor. Meciul dintre Paul, în vârstă de

Zelenski: Putin nu doreşte să negocieze o pace, ci să iasă din izolare / ”Pentru el este avantajos. Să se aşeze, să vorbească şi să nu negocieze”

G4Media acum 3 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a afirmat că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, nu doreşte pacea în cazul în care s-ar aşeza la masa negocierilor, ci să pună capăt izolării sale, subliniind totodată că negocierile cu Rusia sunt posibil

Negociatorul-şef al Parlamentului European, Victor Negrescu, a obţinut acordul interinstituţional cu privire la bugetul UE pentru anul 2025, care prevede o creştere de 10,5 miliarde de euro comparativ cu anul anterior

News.ro acum 52 minute
Negociatorul-şef al Parlamentului European, eurodeputatul Victor Negrescu, a obţinut, sâmbătă, după zeci de ore de negocieri, acordul interinstituţional cu privire la bugetul Uniunii Europene pentru anul 2025, care prevede alocări în valoare de apro

Expoziţia „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernităţii în pictura europeană, capodopere din colecţia Roberto Longhi” s-a deschis la Muzeul Naţional de Artă Timişoara - FOTO

News.ro acum o ora
O nouă expoziţie - eveniment, „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernităţii în pictura europeană, capodopere din colecţia Roberto Longhi” a fost deschisă.sâmbătă, la Muzeul Naţional de Artă Timişoara, după ce în anul 2023, anul Capitalei Europene

FRF, după incidentele de la meciul România - Kosovo: Credem cu fermitate că acţiunile lor au fost premeditate. Nu s-a auzit nici măcar o singură dată sloganul „Kosovo este Serbia”

News.ro acum 52 minute
Federaţia Română de Fotbal (FRF) îşi exprimă profunda dezamăgire faţă de comportamentul delegaţiei Kosovo şi al jucătorilor adverşi în timpul meciului de vineri seara, din Liga Naţiunilor. Comunicatul integral al FRF: ”Federaţia Română de Fotbal (FR

Vremea

București
acum

sâm.

3°/8°
dum.

3°/9°
lun.

3°/11°
mar.

5°/11°
Iasi
acum

sâm.

2°/9°
dum.

2°/11°
lun.

2°/11°
mar.

4°/13°
Constanta
acum

sâm.

5°/8°
dum.

5°/10°
lun.

5°/10°
mar.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

0°/5°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/8°
mar.

2°/8°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/6°
dum.

0°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/13°