Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reprezentanţii Prefecturii Alba donează sânge în campania iniţiată de Jandarmerie

Publicat in Alba24, duminică 6 noiembrie 2011 ·

Prefectul de Alba, Ştefan Bardan a donat sânge, la sfârşitul acestei săptămâni, în sprijinul campaniei iniţiate de Jandarmeria Română, la care instituţia pe care o reprezintă este parteneră. Mai mulţi angajaţi din Prefectură s-au prezentat la Centrul de Transfuzie Alba, iar acţiunea va continua şi luni.

“Am la activ circa 10 ani în care am donat constant sânge, fiind donator onorific. Din păcate, sunt evenimente nefericite, accidente sau operaţii la care este nevoie de transfuzie, iar stocul de sânge nu este niciodată suficient. A dona este în primul rând un gest civic, de sprijin faţă de cei aflaţi într-o situaţie dificilă şi trebuie să înţelegem că ajutorul dat de fiecare contează, putem salva cu adevărat vieţi”, a declarat prefectul Ştefan Bardan.

Tichetele de masă primite pentru donarea de sânge de către prefectul Ştefan Bardan au fost donate Asociaţiei “SM Speromax” Alba.

Albaiulienii sunt îndemnaţi să se implice în campania de donare sânge intitulată “Jandarmeria donează viaţă pentru România”, acţiune iniţiată în data de 1 noiembrie şi susţinută de mai multe instituţii publice din judeţul Alba. Mai multe informaţii despre condiţiile donării de sânge puteţi citi aici.

Andra TOTH

URL scurt: http://alba24.ro/?p=51828

Prefectul de Alba, Ştefan Bardan a donat sânge, la sfârşitul acestei săptămâni, în sprijinul campaniei iniţiate de Jandarmeria Română, la care instituţia pe care o reprezintă este parteneră. Mai mulţi angajaţi din Prefectură s-au prezentat la Centrul de Transfuzie Alba, iar acţiunea va continua şi luni.

“Am la activ circa 10 ani în care am donat constant sânge, fiind donator onorific. Din păcate, sunt evenimente nefericite, accidente sau operaţii la care este nevoie de transfuzie, iar stocul de sânge nu este niciodată suficient. A dona este în primul rând un gest civic, de sprijin faţă de cei aflaţi într-o situa

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 30 minute
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 53 minute
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum o ora
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Atenţionare ANM: Cod roşu de vijelii, averse şi grindină în centrul României

Mediafax acum 24 minute
„Vijelie puternică, cu rafale de peste 90 km/h, frecvente descărcări electrice, grindină, local averse torenţiale care vor acumula peste 25 l/mp”, scrie în avertizarea ANM. Sunt vizate localităţile Sighişoara, Albeşti, Daneş, Vânători, Apold şi Sasc

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Incendiu puternic la un centru comercial din București

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a cuprins, luni după amiază, o clădire din Capitală în care funcţionează un magazin, o sală de fitness şi o sală de evenimente. Douăsprezece autospeciale ale pompierilor intervin, la ora transmiterii acestei ştiri incendiul fiind localiz

AEP: 18.978.908 de cetăţeni români sunt înscrişi în Registrul electoral, la 31 mai / Sunt cu 12.297 mai mulţi de la finalul lunii aprilie

News.ro acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat că numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral, la data de 31 mai, este de 18.978.908, fiind cu 12.297 mai mulţi faţă de ultima informare publică de la finalul lunii aprilie.

Peste o sută de state și organizații au confirmat participarea la „Summitul de Pace” din Elveția, anunță Kievul

Ziare.com acum 51 minute
Un purtător de cuvânt prezidenţial ucrainean a anunțat luni, 3 iunie, că până în prezent 107 ţări şi organizaţii de pe toate continentele au confirmat participarea la „Summitul de Pace” care la jumătatea acestei luni va fi găzduit de Elveţia la iniţ

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 2 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Casa Louis Vuitton foloseşte în noua colecţie cămăşi inspirate de portul popular românesc. A fost iniţiată o campanie prin care se cere "scoaterea pieselor din colecţie până la creditarea originii"

News.ro acum 3 ore
Brandul Louis Vuitton foloseşte modelul cămăşii din Mărginimea Sibiului în noua colecţie 2024, fără menţionarea originii şi fără acordul păstrătorilor de zestre culturală, se arată pe pagina de Facebook La Blouse roumaine. Prin campania "Give Credit

Vremea

București
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/23°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/22°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°