Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindicatele cer CNH bani mai multi pentru mineri

Publicat in Ziare.com, duminică 6 noiembrie 2011 ·

Liderii minerilor din cadrul Ligii Sindicatelor Miniere din Valea Jiului (LSMVJ) au inaintat administratiei Companiei Nationale a Huilei o adresa prin care solicita ca de anul viitor minerilor sa le fie incadrat sporul acordat pentru conditii de munca deosebite in salariul de baza, avand in vedere faptul ca la data de 31 decembrie 2011 expira valabilitatea incadrarii avizelor de munca in conditii deosebite.

De asemenea, in urma sedintei extraordinare a Consiliului de Coordonare al LSMVJ, reprezentantii minerilor au decis sa solicite administratiei CNH acordarea cuantumului salarial cu ocazia sarbatorilor de Sf. Mucenita Varvara (4.12.2011), in valoare de 280 de lei, tichete cadou, iar cu ocazia Craciunului, suma de 330 lei net/ salariat, dar si cadouri pentru copiii salariatilor care au varsta de pana la 18 ani, in cuantum de 50 de lei/copil.

Nu in ultimul rand, liderii de sindicat vor sa se constituie la nivelul fiecarei unitati/subunitati comisii de acordare a nivelurilor/gradelor personalului angajat, iar indemnizatia de concediu de odihna sa se calculeze in functie de salariul de baza la care sa se adauge sporurile cu caracter permanent, sumele medii realizate la activitatea de salvare miniera pe ultimele 3 luni si adaosul mediu de acord si munca suplimentara pe ultimele trei luni, toti acesti indicatori inmultiti la numarul de zile de concediu stabilit, produs care se imparte la numarul de zile lucratoare din luna respectiva.

Liderii minerilor din cadrul Ligii Sindicatelor Miniere din Valea Jiului (LSMVJ) au inaintat administratiei Companiei Nationale a Huilei o adresa prin care solicita ca de anul viitor minerilor sa le fie incadrat sporul acordat pentru conditii de munca deosebite in salariul de baza, avand in vedere faptul ca la data de 31 decembrie 2011 expira valabilitatea incadrarii avizelor de munca in conditii de

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 2 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum o ora
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 31 minute
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Euro 2024: Germania, prima calificată în optimile de finală. Gazdele au câştigat şi al doilea meci, cu Ungaria, scor 2-0

News.ro acum o ora
Reprezentativa Germaniei, gazda competiţiei, a învins, miercuri, la Stuttgart, cu scorul de 2-0, echipa Ungariei, în etapa a doua a grupei A de la Euro 2024 şi s-a calificat în optimile de finală. În prima etapă, Germania a învins cu 5-1 Scoţiia. Mi

Marius Tucă Show începe joi, 20 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 31 minute
Marius Tucă Show începe joi, 20 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și

Dosar penal pentru distrugere din culpă, după ce muncitori care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze, la Alexandria

News.ro acum o ora
Poliţiştii din Alexandria au deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă după ce muncitori care fac lucrări la borduri, în zona centrală a oraşului, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze.

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 3 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 3 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Bugetul UE pentru 2025, de aproape 200 miliarde de euro, vizează consolidarea finanţării destinate priorităţilor Europei

G4Media acum 2 ore
Comisia Europeană a propus miercuri un buget anual al UE în valoare de 199,7 miliarde de euro pentru 2025. Bugetul va fi completat de plăţi estimate la 72 de miliarde de euro în cadrul NextGenerationEU. Acest pachet financiar substanţial va ajuta UE

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 3 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Vremea

București
acum

30°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/26°
joi

21°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

29°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

23°/39°