Cinci tineri au ajuns să dea explicaţii jandarmilor după ce au fost prinşi în flagrant la braconaj. Pentru prevenirea şi depistarea cazurilor de braconaj din domeniul piscicol, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad au organizat o acţiune în cooperare cu lucrători din cadrul Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură Bucureşti – Filiala Ardeal.
Astfel, pe râul Teuz, în apropierea localităţii Mişca, au fost prinşi în flagrant cinci persoane, între care trei minori, în timp ce pescuiau cu ajutorul unor unelte confecţionate artizanal tip „coşar”. Până la sosirea oamenilor legii, aceştia prinseseră peste 16 kilograme de peşte din speciile lin, somn pitic, ştiucă şi caras.
„Jandarmii au ridicat uneltele găsite, în vederea confiscării, şi au eliberat peştii în mediul lor acvatic. Celor cinci persoane le-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de «deţinerea de către persoane neautorizate a tipurilor de unelte de pescuit comercial», faptă prevăzută şi sancţionată privind pescuitul si acvacultura”, a declarat căpitan Emilia Fînaţă, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Arad.
Dosarele cu actele premergătoare sunt înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş pentru continuarea cercetărilor.