Peste 500 de secţii de votare din judeţul Constanţa sunt deschise, duminică, de la ora 8.00, pentru referendumul pe tema desfiinţării unităţii administrativ-teritoriale a judeţului Constanţa, fiind aşteptate la vot 632.776 de persoane, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cele 515 secţii de votare din judeţul Constanţa amenajate cu ocazia referendumului s-au deschis de la ora 8.00, iar pe listele electorale permanente sunt înscrişi 632.776 de alegători.
Constănţenii au de răspuns cu DA sau NU la întrebarea "Sunteţi de acord cu desfiinţarea unităţii administrativ-teritoriale, judeţul Constanţa?".
Pentru exercitarea dreptului de vot cetăţenii trebuie să aibă asupra lor cartea de identitate valabilă. Totodată, votul poate fi exercitat şi la alte secţii de votare decât cele la care oamenii sunt arondaţi, în acest scop folosindu-se listele suplimentare.
Pentru ca referendumul să fie validat este nevoie ca jumătate plus unu din numărul total al alegătorilor să voteze.
Procesul electoral va dura până la ora 20.00.
Potrivit reprezentanţilor Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţean Constanţa, până acum procesul de votare s-a desfăşurat fără incidente.
Reprezentanţii Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţean Constanţa spun însă că au apărut unele dezinformări după ce mai mulţi preşedinţi de secţii de votare au primit pe telefoanele mobile un mesaj care spunea că referendumul este organizat nelegal şi prin care erau sfătuiţi să nu se prezinte în secţii în ziua referendumului. În acest caz a fost sesizată Poliţia Constanţa.
Referendumul are loc în baza unei hotărâri care a fost votată în 22 iunie de consilierii PSD şi PNL, după ce reprezentanţii PDL au lansat tema reorganizării administrativ-teritoriale a ţării.
Hotărârea CJ a fost atacată apoi în instanţă de către prefect, însă Curtea de Apel Constanţa a respins, în 13 oc