Ionuţ Neagu (22 de ani, foto, în centru) este una dintre surprizele din lot. "Nu m-am gândit că e glumă, am luat-o în serios din prima. Cu veşti d-astea nu te joci niciodată", povesteşte mijlocaşul central, care a debutat în Liga I pe 22 mai 2009. Campion cu Oţelul, Neagu a debutat pe 22 octombrie în Liga Campionilor, cu Manchester, la Bucureşti.
"Chemarea la naţională este ca o completare a performanţelor de până acum", spune mezinul familiei Neagu din Smârdan. În primul său an ca "oţelar", Neagu venea zilnic cu maxi-taxi din satul aflat la 10 kilometri de oraş. Acum, el locuieşte cu chirie în Galaţi şi mărturiseşte că şi-a cumpărat maşină, un Volvo.