Cristi Tănase este jucătorul de la care mereu s-a aşteptat mult, dar care de cele mai multe ori a dat puţin. A venit la Steaua ca una dintre marile speranţe ale fotbalului românesc, dar a adus suporterii cu picioarele pe pământ prin bombe mai mult sau mai puţin sexy şi şi prin ieşirile mai mult sau mai puţin permise în cluburi.

Cu o viaţă extrasportivă nu foarte demnă pentru un fotbalist, Tănase a atras de-a lungul timpului sute de critici. A devenit ţinta ironiilor printre fani şi era atribuit atât de celebrei vorbe din fotbalul românesc, "s-a născut talent şi a murit speranţă". prin ieşirile mai mult sau mai puţin permise în cluburi.

Într-o perioadă în care jocul Stelei a fost ca şi intrat în comă, fostul piteştean nu avea cum să-l resusciteze. Avansat la rang de căpitan şi retrogradat din această postură mult prea repede, Tănase părea a se fi pierdut în polemicile, criticile şi apostrofările care îl vizau după fiecare insucces al Stelei.

În fotbal valoarea are locul său suprem, dar de cele mai multe ori, dacă nu este completată de un caracter de fier şi o motivaţie fantastică, nu poate face nimic de una singură. Iar meciul cu Macabbi Haiffa a fost momentul oportun pentru ca fotbalistul cu numărul 10 de la Steaua să arate ce poate.

A aşteptat golul mai mult decât oricine, iar atunci când acesta a venit s-a descătuşat. Tabela arăta 4-2, iar piteşteanul cu aere de bucureştean ştia ce însemna golul său. Execuţia fină şi spectaculoasă a fost primită în uralele a 40.000 de fani. Atât a aşteptat. Şi-a dat tricoul jos într-un exces de furie desprins din toate nereuşitele de până acum. Era furios, dar în acelaşi timp bucuros. Nu a contat galbenul arătat de arbitrul olandez, ci acel gând de "Este măăăăăăă, în sfârşit! Uite că poooooot".

Scena s-a petrecut şi la meciul cu Chiajna, doar că de data aceasta tricoul a rămas pe el. A ridicat pu