Criza din UE ar putea reprezenta o oportunitate istorică pentru reformă: distanţarea de Europa datoriilor şi pornirea către o Europă a pluralismului sănătos. Crizele pot fi percepute drept o forţă constructiv-destructivă. Doar Europa nu le percepe într-o atare manieră.

În zilele noastre, UE pare a trăi de pe o zi pe alta, sub controlul suprem al pieţelor financiare, iar procesul decizional autoritar şi netransparent ar reuşi să distrugă şi ultimele rămăşiţe de democraţie continentală. Realitatea e că UE este obligatorie, dar noi trebuie să o suportăm. Vedem o armată de politicieni, care în ultimul deceniu se chinuie de la summit la summit să facă ceva cu această construcţie. Dar totul e prea lent, regresele sunt multe şi lipsesc elanul şi motivaţia.

Că UE a reprezentat o jumătate de secol de pace e adevărat, dar istoric e numai jumătate de adevăr, pentru că nimeni nu precizează preţul plătit pentru pace: caracterul exagerat social al statelor din componenţa Uniunii. Miracolul economic postbelic a creat impresia că aşa va fi mereu. Acum trebuie să ne punem întrebarea dacă toate ţările europene trebuie să aibă acelaşi scop şi aceleaşi idealuri.

Europa cu mai multe viteze de dezvoltare nu este un lucru rău. A visa la acelaşi standard pe tot continentul este o sinucidere europeană. Mai trebuie să renunţăm şi la unipolaritatea Europei. Germania este percepută ca fiind singurul motor, politic şi economic, al Uniunii. Este într-adevăr un model bun, dar Polonia este de fapt campionul european al transformării. În consecinţă, pluralismul este unica şansă a Europei de a mai exista.

Le Monde: Guvern de uniune naţională în Grecia, fără Papandreou

Un comunicat al administraţiei prezidenţiale elene dat publicităţii duminică noapte afirmă că partidele politice au ajuns la un acord privind formarea unui nou Guvern fără Giorgos Papandreou