Eterna dispută dintre Colegiile “Papiu” şi “Unirea” pe frontul rezultatelor la învăţătură s-a mutat luni, 7 noiembrie, pe terenul de sport, în cadrul Zilelor Colegiului “Papiu”.
Tradiţia spune că acest duel, durează de ani buni, acesta defăşurându-se de această dată sub auspiciile sportului, prin meciul de fotbal dintre reprezenanţii celor două licee. Primii care s-au întrecut pe terenul de sport din curtea Colegiului “Papiu” au fost elevii celor două licee, câştig de cauză având elevii Papiului, care i-au a surclasat pe cei de la Colegiul „Unirea” cu scorul de 8 la 4.
A venit apoi rândul profesorilor celor două licee, să se întreacă pe terenul de fotbal, disputa fiind arbitrată de Doagă Gligore, profesor de educaţie fizică în cadrul Colegiului Naţional „Al. Papiu Ilarian”
Profii de la Unirea au câştigat
Profesori de toate specializările s-au întrecut pe terenul de fotbal, într-un spirit total de fair play, câştig de cauză având profesorii Colegiului “Unirea”, care au învins cu scorul de 3-0
„Disputa dintre cele două licee se duce astăzi şi pe terenul de sport. În cadrul Zilelor Colegiului, există această activitate şi mi se pare normal să avem în toate domeniile o activitate în care să demonstrăm realizările noastre în şcoală, sub auspiciile sportului. Este o tradiţie deja între Colegiul „Unirea” şi Colegiul „Papiu”, de zilele colegiului, atât la Papiu cât şi la Unirea se face acest schimb de experienţă pe linie sportivă. Această dispută dintre cele două licee a fost deschisă de către elevi, învingător fiind Colegiul „Papiu” care i-au învins pe cei de la „Unirea” cu scorul de 8 la 4, şi acum vine rândul profesorilor celor două licee să se confruntă în acest meci de fotbal. La acest meci nu există vreo strategie specială, totul se desfăşoară într-un fair play total. Sunt pe teren profesori din toate specializările , geografie, biologie,